Inconștiență pură! Copilă de 13 ani la volan!

Polițiștii sibieni au constatat în weekend 17 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 71 de permise de conducere, au retras 19 certificate de înmatriculare și au dat 504 amenzi în valoare de 222.000 de lei.

La data de 19 iunie a.c., în jurul orei 1.00, pe DN 1, în localitatea Arpașu de Jos, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au prins un localnic în vârstă de 33 de ani în timp ce conducea un autoturism deși dreptul său de a conduce este suspendat. Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 335 aliniatul 2 din Codul Penal.

La data de 19 iunie a.c., în jurul orei 08,30, pe strada Șefan cel Mare din municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier au înregistrat cu aparatura radar un conducător auto care circula cu viteza de 96 de km/h. După oprirea și verificarea șoferului, polițiștii rutieri au constatat că dreptul de a conduce al șoferului era suspendat. În cauză, s-a deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei drept de a conduce este suspendat.

În aceeași zi, în jurul orei 20,30, pe strada Unirii din localitatea Cisnădie, un alt șofer a fost depistat conducând având acest drept suspendat. Este vorba despre un constănțean în vârstă de 22 de ani, pe numele căruia s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 335 aliniatul 2 din Codul Penal.

La data de 19 iunie a.c., în jurul orei 23,45, pe strada Ocnei din municipiul Sibiu, a continuat seria șoferilor depistați la volan deși dreptul lor de a conduce era suspendat. De această dată, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 43 de ani, domiciliat în județul Prahova, pe numele căruia s-a deschis dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având acest drept suspendat.

La data de 20 iunie a.c., în jurul orei 00,30, în municipiul Sibiu, pe strada Șoimului, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 19 ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce, cu această ocazie fiind întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunii de conducere fără permis.

O minoră în vârstă de 13 ani, din comuna Roșia, satul Nou,  a fost depistată în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală din localitatea de domiciliu, în seara zilei de 20 iunie, în jurul orei 20,30. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 20 iunie a.c., în jurul orei 22,00, pe raza localității Roșia, polițiștii rutieri au testat alcoolscopic un localnic în vârstă de 43 de ani care conducea un autoturism pe strada Principală. Deși alcooltestul a afișat o concentrație de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge. Astfel, pe numele bărbatului s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 337 din Codul Penal.

La data de 21 iunie a.c., în jurul orei 12,00, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, un localnic în vârstă de 44 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o mașină pe care a proiectat-o apoi într-o altă mașină. În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale. Testarea alcoolscopică a șoferului a relevat și cea mai importantă cauză a producerii evenimentului rutier, conducerea sub influența alcoolului. Cu o concentrație de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele sibianului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 336 aliniatul 1 din Codul Penal.

La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 01,00, pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control o autoutilitară condusă de către un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Roșia, sat Nou. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că cel aflat la volan nu deține permis de conducere, iar numărul de înmatriculare al autovehiculului este unul fals. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având număr de înmatriculare fals.

La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 02,30, pe raza localității Mălâncrav, polițiștii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au depistat un localnic în vârstă de 39 de ani, în timp ce conducea un autoturism deși nu deține permis de conducere. Mai mult decât atât, în urma testării alcoolscopice a celui aflat la volan, s-a constatat că acesta se afla sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele bărbatului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

În dimineața zilei de 22 iunie a.c., în jurul orei 05,00, un sibian în vârstă de 29 de ani a fost depistat conducând un autoturism pe Calea Șurii Mici din municipiul Sibiu, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, în consecință, pe numele sibianului s-a întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*