Incredibila nesimțire și sfidare a coaliției PSD-PNL-UDMR, dovedită în plenul Senatului prin modificarea Codului penal după rețeta Dragnea &Co (CP)

Forța Dreptei denunță votul dat miercuri în plenul Senatului de coaliția PSD-PNL-UDMR pentru modificarea Codului penal și dezincriminarea abuzului în serviciu și a neglijenței în serviciu, prin introducerea unui prag valoric de 250.000 de lei.

Foto: Forța Dreptei Sibiu

Considerăm că acesta este un act îndreptat împotriva intereselor și așteptărilor legitime ale cetățenilor României, un vot prin care toți senatorii care s-au exprimat favorabil au trădat mandatul primit din partea românilor, s-au descalificat, preferând să țină partea hoților și nu a oamenilor cinstiți. Observăm faptul că această lege nu ar fi putut fi adoptată dacă senatorii PNL nu ar fi votat în favoarea ei, fiind o lege organică.

Atragem atenția asupra retoricii toxice din epoca Dragnea&Iordache, regăsită miercuri nu doar în justificările publice ale parlamentarilor PSD, ci și ale parlamentarilor din partea PNL.

Este complet falsă susținerea potrivit căreia abuzul în serviciu necesita obligatoriu introducerea unui prag valoric! Dacă așa ar fi stat lucrurile, atunci forma proiectului de lege inițiat de Ministerul Justiției și adoptat de Guvern ar fi conținut acest prag valoric. Or, în pofida avizului Consiliului Legislativ care face referire la acest prag, Ministerul Justiției a susținut adoptarea proiectului în Guvern fără a conține respectivul prag valoric. Dacă actuala coaliție PSD-PNL-UDMR folosește acest argument, atunci ministrul Justiției trebuie să demisioneze sau să fie demis din funcție!

Este o minciună dincolo de orice explicație rațională aceea potrivit căreia un eventual prag pentru abuzul în serviciu ar trebui stabilit, fiind invocată o decizie a CCR, la sume de tipul 200.000 – 250.000 de lei. Nu a existat și nu există niciun fel de argument care să susțină un astfel de nivel, dacă ne raportăm la nivelul de trai din România sau la alte norme ale Codului penal care fac trimitere la elemente valorice.

Este complet ticăloasă orice explicație potrivit căreia funcționarii publici nu ar da curs implementării politicilor publice de frica reglementărilor în materie penală referitoare la abuzul în serviciu. Acest lucru poate fi valabil, eventual, în cazul celor care își propun să fenteze legea și să faciliteze sifonarea de fonduri publice sau europene, nu și în cazul celor care au dovedit că pot fi realizate proiecte de investiții în mod cinstit, corect și cu impact pozitiv asupra comunităților locale.

Parlamentarii din Forța Dreptei vor depune amendamente în Camera Deputaților pentru a curăța Codul penal de mizeriile adoptate de Senat, astfel încât aceste prevederi legale să nu poată fi folosite de infractori pentru a scăpa nepedepsiți.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*