INEDIT. SRI-ul are podcast propriu: ”E rândul vostru să ne ascultați!”

„E rândul vostru să ne ascultați”! Sub acest motto, Serviciul Român de Informații a lansat în urmă cu aproximativ o lună un podcast propriu denumit ”TOP (ne)SECRET”.

Ovidiu Marincea, consilierul directorului SRI, Eduard Hellvig, și purtătorul de cuvânt al instituției, spune că a demarat o serie de interviuri cu angajați ai SRI, chiar și cu persoane care dețin funcții de conducere în cadrul structurilor acestei instituții și care nu au mai vorbit niciodată în public, cu “scopul de a ne cunoaște mai bine – de a ne cunoaște mai bine dumneavoastră pe noi, cei care lucrăm într-un serviciu secret”.

Interviurile sunt difuzate pe canalul de youtube al Serviciului Român de Informații și sunt distribuite pe toate rețelele de socializare unde instituția are cont, inclusiv Facebook și Instagram.

Până acum au fost invitați generalul de brigadă Dorin Rădulescu, șeful Brigăzii Antiteroriste, Anton Rog, șeful Centrului Național Cyberint, Directorul SRI Eduard Hellvig iar acum două zile, invitatul ultimului podcast a fost Andrei Oprina, directorul Institutului pentru Tehnologii Avansate.

Reacțiile internauților au fost din cele mai diferite, marea majoritate reacționând pozitiv atunci când au văzut că Serviciul Secret al României are….podcast. ”Este primul podcast făcut de cei care ascultă.”, ”Acum vă ascultăm și noi pe voi”, ”Ați venit cu microfoanele de acasă?”, ”Felicitări!”, ”Respect!”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*