Info BIZ cu Ciprian Faraon: „Nu transferați toată povara pe umerii IMM-urilor, lăsați-le să respire! Chiar au nevoie!”

2023 va fi un an al marilor provocări! Poate cele mai mari trăite de noi! Ne „ajută” și statul român, cel care ar trebui să ne protejeze!

Ciprian Faraon

După mai bine de 3 (trei) ani de pandemie, cu restricții de tot felul, cu temeri, cu divizări de societate în cei vaccinați și cei nevaccinați, duse reciproc până la stigmatizare, fiind foarte aproape de o relaxare a tuturor restricțiilor și o încercare de reluare a unei vieți normale, mai puțin încărcate de probleme și nevoi aflate cumva la baza pirmidei lui Maslow (nevoi fiziologice, nevoi de siguranță), am trăit/supraviețuit să experimentăm un nou fenomen. Cel al efectelor de domino creat de războiul din Ucraina. Scumpiri uriașe în prețul carburanților, al energiei, al gazelor, ca mai apoi, rând pe rând o creștere (uneori) exponențială a prețurilor produselor din coșul de consum (pâine, apă, ulei, carne, articole de igienă etc). Și pentru a avea un peisaj cât mai complet sau complex, s-a triplat și rata dobânzii bancare de referință (dobânda de politică monetară), de la 1.75% în 2020, la 4.75% în 2022. Întreprinderile mici și mijlocii, cele românești în special, au un grad de expunere destul de ridicat, nevoia de credite fiind evidentă în acești ultimi ani pentru a supraviețui sau pentru a-și remodela afacerile (trecere spre online/digital). Populația României, la rândul ei, este permanent dornică în a cheltui, a investi, a deține imobile, mașini, fiind tentată să se împrumute în orice condiții, Statul se simte „dator” să intevină, să pondereze aceste consumuri nejustificate, care astăzi nu fac decât să alimenteze inflația, să scadă puterea de cumpărare, să diminueze expunerile neperformante din sistemul bancar. Conform BNR, nivelul riscurilor sistemice în ceea ce privește stabilitatea financiară a României rămâne ridicat, cu atât mai mult cu cât dinamica pe plan internațional este îngrijorătoare.

Perspectivele privind activitatea economică viitoare sunt marcate de incertitudine, reprezentanții statului ar trebui să devină mai realiști în legătură cu încasările la bugetul de stat pentru perioada viitoare. Prin Ordonanţa supusă dezbaterii, privind modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 – Codul Fiscal, statul român consideră că noile măsuri fiscale vor aduce la buget, în plus, peste 13,4 miliarde lei în 2023. Îmi vine să râd, sau să plâng!  Noi, ca stat, reușim o colectare modestă a impozitelor și taxelor, în raport cu media țărilor din UE, atunci când economia națională și/sau internațională este într-un trend ascendent, ori guvernanții  speră astăzi să colecteze mai mult, în condiții economice incerte, ba chiar ajunse la nivel critic. Din punctul meu de vedere, dacă ordonanța va fi votată, se va ajunge la o împovărare suplimentară a mediului de afaceri, în special al întreprinderilor mici si mijlocii, a celor bine intenționați, dar și a întregului sector privat. Rata șomajului va crește exponențial, multe dintre firmele românești vor înregistra suspendări de activitate sau lichidari. Va fi un fiasco! Totul într-un context viitor extrem de dificil; creșteri începând cu această toamnă de prețuri, tarife, inflație!

Cetățenii vor plăti impozite pentru locuințele nerezidențiale de 5 ori față de valoare minimă plătită până acum, conform evaluărilor făcute de specialiști. Dar nimeni nu aude! Se vrea impunerea unui nou cod fiscal, și punct! Culmea, toate acestea sunt rezultatul nevoii statului roman de a-si finanța cheltuielile de funcționare, structura acestuia fiind supradimensionată. Nu mai vorbim de calitatea muncii prestate, de sistemul birocratic exagerat, tot urmare a numărului mare de personal, de facilitățile financiare nejustificate acordate sistemului social (asistați sociali neîndreptățiți), de pensii speciale, de salarii greu de atins în mediul privat, raportat la randament, la productivitatea muncii, în comparație cu cel public, lipsit de grija performanței. Toate acestea generează o lipsă de încredere a sectorului privat în cel public.

Noul Cod Fiscal ar trebui amânat, dezbătut în liniște și implicând serios partenerii sociali (sindicate, patronate, alte ONG-uri reprezentative). Un Cod Fiscal nou ar trebui anunțat, cu atât mai mult cu cât are un impact negativ pe resursele extrem de reduse ale sectorului privat, într-un moment de relansare economică și coroborat cu măsuri de susținere a sectorului privat, spre exemplu investiții în activități de producție, de orice fel, de orice nivel!

Suntem în prag de recesiune! Nu transferați toată povara pe umerii IMM-urilor, lăsați-le să respire! Chiar au nevoie! Deopotrivă antreprenorii români dar și angajații acestora, să aibă unde să mai meargă la locul de muncă!

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*