Înjunghiat în torace, spate și gât. Unde s-a produs violența extremă

Aseară, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a fost sesizat de către IPJ Sibiu – Serviciul de Investigații Criminale, că într-un imobil de pe strada Călugăreni din municipiul Sibiu, a survenit un conflict spontan între doi bărbați, cetățeni străini cu drept de ședere în România.

Unul dintre aceștia a fost agresat cu un obiect contondent, prezentând mai  multe plăgi înjunghiate la nivelul toracelui, spatelui și la nivelul gâtului, conform prim-procurorului Ion Veştemean, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

A fost dispusă începerea urmăririi penale in rem, efectuarea în continuare a acesteia față de persoană și punerea în mișcare a acțiunii penale pentru tentativă la omor.

Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale și din primele cercetări a reieșit că se cunoștea cu agresorul.

La scurt timp organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul Ordine Publică l-au depistat pe suspect și l-au condus la sediul IPJ Sibiu.

Urmare a probatoriului administrat, prin ordonanţa  procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea inculpatului, cauza urmând să fie înaintată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive.

Pe parcursul cercetărilor penale, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigaţii Criminale și Poliției Municipiului Sibiu – Biroul Ordine Publică.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*