Instanța a dat câștig de cauză Forumului German

FDGR a câștigat procesul împotriva prof. univ. dr. Ioan Scurtu pentru încălcarea dreptului la imagine prin publicarea articolului “Schimbarea la faţă a Grupului Etnic German”, au anunțat astăzi reprezentanții formațiunii.

„În data de 15 februarie a anului trecut, prof. univ. dr. Ioan Scurtu a publicat în ziarulCotidianul și, ulterior, pe blogul personal, articolul intitulat «Schimbarea la față a Grupului Etnic German din România», lansând în spațiul public o serie de afirmații nefondate, tendențioase și profund denigratoare la adresa FDGR, care au legitimat o campanie de presă îndreptată împotriva FDGR și a minorității etnice germane, desfăşurată în paginile ziarului Cotidianul, în mediul online pe pagina www.cotidianul.ro şi amplificată pe un post de televiziune naţional la o oră de maximă audienţă.

Printre afirmaţiile denigratoare ale lui Ioan Scurtu se aflau acelea că FDGR este continuatorul unei organizaţiei fasciste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, calitate în care ar fi dobândit numeroase clădiri publice pentru care actualmente încasează de la statul român chirii consistente.

În urma procedurilor contencioase declanşate de către FDGR pentru atingerile aduse drepturilor sale la imagine, instanţele competente din Bucureşti au constatat încălcarea de către prof. univ. dr. Ioan Scurtu a acestor drepturi prin publicarea articolului mai sus amintit, l-au obligat pe acesta din urmă să înceteze orice încălcare a acestor drepturi, i-au impus ştergerea articolului din mediul virtual, respectiv de pe blogul său personal, să publice într-un număr din ziarul Cotidianul dispozitivul hotărârii, obligându-l în acelaşi timp la plata unei sume de bani (6.000 lei) către FDGR cu titlu de daune morale”, se arată în comunicatul Forumului German.

Potrivit sursei citate, soluţia a devenit definitivă pe data de 4 octombrie 2018.

Reamintim că, săptămâna trecută, Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis să îl sancţioneze pe Darius Vâlcov cu amendă contravenţională de 2.000 de lei pentru un mesaj referitor la preşedintele Klaus Iohannis şi la FDGR publicat pe Facebook. La rândul său, președintele PSD Sibiu, Bogdan Trif, a avut o serie de mesaje virulente, în ultima vreme, la adresa FDGR și a lui Iohannis, însă a precizat că nu dorește să inducă ideea că FDGR ar fi o organizație nazistă.

Conducerea FDGR a declarat, în acest context, că nu există nici o legătură ideologică între Grupul Etnic German şi Forumul Democrat al Germanilor din România.


Mihai COLIBABA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*