Inter Stars 2020, în Liga Elitelor U15

Juniorii de la Inter Sibiu confirmă în teren că filozofia și strategia clubului sibian au la temelie o gândire sănătoasă. Proaspăt apăruți pe scena fotbalului sibian și național, au demonstrat că pot juca la cel mai bun nivel și, prin investiția și încrederea acordată lor, pot deveni fotbaliști de top chiar la ei acasă.

După accederea în play-off-ul competiției a echipei de U17, o altă surpriză plăcută a fost furnizată de echipa U15 a celor de la Inter. Tinerii jucători sibieni au obținut calificarea în Liga Elitelor U15, competiție organizată de FRF la nivel național, după desfășurarea etapei preliminare. Aflată în plină desfășurare, Liga Elitelor U15 îi găsește pe interiști, la momentul actual, pe locul 3 în clasament, la o lungime avans de ocupanta locului 4. În ultimele 2 etape, Inter U15 a învins cu 1-0 pe CSM Alba Iulia și a încheiat la egalitate, 0-0 în deplasare la ocupanta locului secund ACS Alma Sibiu.

Grupe în competiții județene

Trebuie precizat că pe lângă echipele de juniori U19, U17 și U16, Inter Stars 2020 Sibiu mai dispune de alte două grupe de copii și juniori care activează la nivel județean. Este vorba de grupele U13 și U11 care evoluează în Campionatul U13 Elite, respectiv Campionatul U11. În cadrul acestor competiții nu se contabilizează rezultatele și nu se întocmesc clasamente, dezvoltarea personală a jucătorului fiind pusă pe primul plan, lucru care coincide perfect cu strategia clubului sibian.

Participarea grupelor de copii și juniori ale Interului în competiții este cofinanțata de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sportiva 2021.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*