Intervenție în forță a Poliției. S-a lăsat cu amenzi

La data de 27 august a.c., în jurul orei 00,30, Poliția Municipiului Sibiu a fost sesizată cu privire la faptul că din incinta unei local aflat în extravilanul municipiului Sibiu se aude muzică la volum foarte mare, deranjând localnicii din zonă.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de polițiști din cadrul Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, polițiștii fiind întâmpinați de către un client aflat sub influența alcoolului și care manifesta un comportament agresiv verbal și provocator față de forțele de ordine. Întrucât bărbatul a fost susținut treptat și de alți clienți, la fel de recalcitranți, la fața locului au fost solicitate și au intervenit mai multe echipaje de poliție, precum și o grupă de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Sibiu.

4 persoane au fost extrase și conduse la sediul Secției Nr. 1 de Poliție Urbană, unde au fost sancționate pentru comportamentul manifestat în timpul intervenției. Este vorba despre 4 bărbați, sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 25.000 de lei pentru provocarea de scandal, adresarea de cuvinte jignitoare, precum și pentru împiedicarea intervenției forțelor de ordine.

Facem precizarea că administratorii localului s-au conformat dispozițiilor polițiștilor.

De asemenea, menționăm faptul că nu s-a impus utilizarea forței față de niciuna dintre persoanele conduse la sediu sau participante la eveniment.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*