Investiții în Broscărie

Primăria Sibiu a inițiat o procedură de achiziție pentru realizarea reparațiilor capitale în zona Broscărie – strada Ștefan cel Mare nr. 147.

Proiectul prevede reparații capitale ale carosabilului și trotuarelor, amenajarea a aproximativ 100 de locuri de parcare, reabilitarea rețelei de canalizare pluvială și amenajarea tubulaturii subterane pentru coborârea cablurilor suspendate.

Ofertanții sunt așteptați până în data de 17 aprilie să depună oferte pentru realizarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor propriu-zise, valoarea estimată a investiției ridicându-se la 2 milioane lei. După semnarea contractului, proiectul tehnic va fi predat în termen de 45 de zile, iar lucrările vor fi realizate în decursul a 3 luni de la predarea documentației.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*