Investiții majore în Poiana Sibiului și Cârțișoara (CP)

Noi contracte de finanțare din fonduri guvernamentale au fost semnate de doi primari social-democrați din județul Sibiu, în ultima săptămână.

Locuitorii comunei Poiana Sibiului vor beneficia de o investiție de 64 de milioane de lei pentru introducerea sistemului de canalizare, dotat cu stație de epurare, precum și pentru modernizarea sistemului de apă potabilă. Primarul Adrian Iovi precizează că, în scurt timp, urmează să se desfășoare licitația publică pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor.

Sorin Cârțan, primarul comunei Cârțișoara, a semnat un contract în valoare de 8 milioane de lei, finanțat prin Programul ”Anghel Saligny”, care prevede asfaltarea DC 48, drum ce face legătura între comuna Cârțișoara și comuna Arpașu de Jos, precum și amenajarea trotuarelor pe DN 7C și DJ 105 P.

„Îi felicit pe colegii mei primari pentru faptul că se preocupă constant de îmbunătățirea infrastructurii locale a comunelor pe care le administrează, vin cu proiecte bine întocmite și reușesc să obțină fonduri guvernamentale și europene fără de care nu ar putea aduce bunăstarea și progresul de care au nevoie satele noastre”, apreciază deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

Organizația Județeană PSD Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*