Invitație la plimbare cu vagonul descoperit al Mocăniței

Primăvara își reintră în drepturi, iar dacă nu știți că să faceți astăzi, puteți opta, împreună cu cei mici, pentru o plimbare cu mocănița de pe Valea Hârtibaciului. Plecarea este din Hosman, la orele 11.00 și 14.00, iar traseul trece printr-o zonă protejată pentru păsări, care oferă superbe peisaje pitorești.

Foto: Asociația Prietenii Mocăniței
A venit primăvara, iar mocănița de pe Valea Hârtibaciului scoate, în sfârșit, la plimbare, vagonul descoperit, pentru ca pasagerii săi să se poată bucura de soare.
”Ne bucurăm în sfârșit de soare și scoatem pe traseu vagonul deschis, pentru a fi cât mai aproape de natură. O plimbare cu mocănița e întotdeauna o alegere inspirată pentru o excursie cu cei mici, mai ales după atâtea ploi.
Plecări duminica la orele 11.00 și 14.00 din Hosman, detalii aici: https://sibiuagnitarailway.com/turism/”, transmit reprezentanții Asociației Prietenii Mocăniței.

Din cei 64 de kilometri de cale ferată de mocăniță de pe Valea Hârtibaciului, până acum au fost repuși în funcțiune de către voluntari cei 7 kilometri dintre gările Hosman și Cornățel. Pe aceștia, Asociația Prietenii Mocăniței organizează regulat curse cu tren diesel, iar ocazional curse cu tren cu abur.

Traseul vă poartă printr-o zonă protejată pentru păsări, unde veți putea vedea, printre altele, acvila țipătoare mică, stârcul cenușiu, barza și fazanul, și, cu puțin noroc, căprioare, ciute, vulpi și iepuri. Asta pe lângă câteva turme de oi, văcuțe și căluții de la stâna lui nea Ionică.

În prezent, lucrăm la prelungirea traseului mocăniței cu încă 2,6 kilometri, de la Hosman până la fosta haltă Fofeldea, pe care sperăm că îi veți putea parcurge cu ciclo-drezina începând cu anul 2023.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*