Iohannis a câștigat în toate localitățile din județul Sibiu, Dăncilă – câștigătoare într-o singură secție de votare

Candidatul PNL Klaus Iohannis a obţinut, ieri, în judeţul Sibiu, la turul doi al alegerilor prezidenţiale, cel mai bun scor din ţară, de 85,2% din voturi, iar contracandidatul PSD Viorica Dăncilă a primit 14,7%, potrivit datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi furnizate de Organizaţia Judeţeană PNL Sibiu.

Astfel, din cele 216.672 voturi valabil exprimate, Klaus Iohannis a obţinut 184.809 voturi, iar Viorica Dăncilă 31.863 voturi.

Din datele publicate de AEP, Klaus Iohannis a câştigat în toate localităţile din judeţul Sibiu.

Iohannis a pierdut o singură secţie din cele 376 din judeţ. Practic, candidatul PSD, Viorica Dăncilă a câştigat alegerile într-o singură secţie din judeţul Sibiu, secţia nr. 274 din localitatea Valchid, comuna Hoghilag, unde are un vot mai mult decât Klaus Ioahannis, adică 174 de voturi.

Liderii PNL Sibiu, în frunte cu vicepremierul Raluca Turcan, consideră Sibiul fief electoral Iohannis şi PNL. Atât preşedintele Organizaţiei Judeţene PNL, vicepremierul Raluca Turcan, cât şi prim-vicepreşedintele organizaţiei liberalilor, preşedintele Consiliului Judeţean, Daniela Cîmpean, au mulţumit sibienilor pentru voturile date candidatului Klaus Iohannis la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în judeţul considerat fieful preşedintelui ţării şi al liberalilor.

„Dragi sibieni, aţi fost din nou la înălţime! Vă mulţumim pentru încredere şi vă promitem că nu vă vom dezamăgi! Sibienii au votat din nou Klaus Iohannis şi PNL! În Sibiu, PSD este de ceva vreme doar o pată neagră din istoria oraşului. Acelaşi lucru se va întâmpla în întreaga ţară. România normală începe acum!”, a scris Turcan pe Facebook, după afişarea rezultatelor de către Autoritatea Electorală Permanentă.

„Sunt convinsă că judeţul Sibiu va fi în turul doi pe primul loc şi ne bucurăm că la nivel naţional scorul în turul doi este apropiat de scorul pe care judeţul Sibiu l-a avut în primul tur. Deci, am fost un exemplu şi din acest punct de vedere, uite că românii au preluat acest scor de la noi, de la sibieni. (…) Sibiul a fost întotdeauna de dreapta, pe eşichierul politic de dreapta este PNL-ul. Sunt convinsă că va rămâne fief PNL, la fel cum va rămâne fief Klaus Iohannis. Klaus Iohannis este PNL”, a declarat, după aflarea rezultatelor, preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*