Iohannis după vot: cu emoții, dar optimist

Candidatul Alianței Creștin Liberale (ACL) la funcția supremă în stat, liberalul Klaus Iohannis, a declarat, astăzi, după ieșirea de la urne, că este foarte optimist în ceea ce privește rezultatul alegerilor.

„E bine. Este o zi foarte frumoasă, am înțeles că prezența la vot, cel puțin în secția mea de votare, este foarte bună. Sunt foarte optimist. Am primit și telefoane și SMS-uri și mail-uri, toate cu gânduri bune. Același gând bun îl transmit și eu tuturor românilor”, a declarat Iohannis.

Acesta a recunoscut că are emoții, însă spune că speră ca românii să se mobilizeze la vot. „Eu sper că da”, a răspuns Iohannis, întrebat dacă crede că românii se vor prezenta în număr mare la urne. „Emoții am în continuare, până când se termină ultima rundă de vot. Cred că așa este normal (să votez la Sibiu n.r.), așa este bine, așa cum am ales ca ultima întâlnire electorală să fie la Sibiu, am ales să votez acasă, după care voi merge la București”, a spus Klaus Iohannis.

Prezent la vot, în această dimineață, la ora 9.30, la secția 68 din municipiul Sibiu, alături de soția lui, Carmen, Klaus Iohannis a spus că pentru el, ziua de duminică „e o zi foarte specială”.

AGERPRES

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*