Iohannis primește medalia de onoare a FDGR

Forumul Democrat al Germanilor din România îi va acorda medalia de onoare președintelui României, Klaus Iohannis.

Evenimentul festiv va avea loc sâmbătă, 29 iunie, începând cu ora 11.00, în Sala Oglinzilor a Forumului German din Sibiu.

Iohannis va primi cea mai înalta distincţie acordată de Forumul German, în semn de apreciere pentru întreaga sa activitate în calitate de preşedinte al FDGR, de primar al Sibiului şi de preşedinte al României, precum şi pentru importanta sa contribuţie în promovarea valorilor şi tradiţiilor minorităţii germane şi la dezvoltarea acestei comunităţi.

„Începând cu anul 1990, am devenit membru al Forumului Democrat German din România. M-am aflat la președinția Forumului timp de 12 ani, începând din 2002, iar în anul 2000, am avut onoarea de a fi desemnat drept candidat din partea FDGR la alegerile pentru Primăria Sibiului. Deși niciun sondaj nu indica asta, în luna iunie a aceluiași an, am fost ales primar al Sibiului și am continuat să reprezint prima opțiune a sibienilor la toate alegerile ce au urmat. Astăzi, sunt președinte al României, în urma alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014“, a declarat șeful statului, care în urmă cu două săptămâni a împlinit vârsta de 60 de ani.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*