Iohannis: „Vă spun clar: pensiile vor crește. Guvernul va calcula cu cât. O creștere de 40% nu este posibilă”

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat miercuri că și-ar dori ca „dublarea alocațiilor să devină realitate”, dar în acest moment nu sunt bani. „Când ne luptăm să revigorăm economia românească, nu cred că se asteaptă cineva ca toate cheltuielile planificate inițial să fie făcute. Totuși am rugat guvernul să vină cu măsuri, atât cât putem să ne permitem în momentul acesta”, a declarat șeful statului.

„Ne găsim într-o situație foarte complicată. Ne dorim sincer să creștem și alocațiile și pensiile. De la dorință sinceră la putință e o cale mai lungă. Veniturile la bugetul statului s-au diminuat semnificativ. În loc de un deficit de 3%, vom avea un deficit considerabil mai mare. Deja acum am depășit deficitul calculat pentru întregul an.

În aceste condiții când ne luptăm să revigorăm economia românească, nu cred că se asteaptă cineva ca toate cheltuielile planificate inițial să fie făcute. Pur și simplu nu sunt bani. Totuși am rugat guvernul să vină cu măsuri, atât cât putem să ne permitem în momentul acesta.

PNL a fost primul care a propus anul trecut dublarea alocațiilor și s-a obținut acest lucru. PSD probabil că a vrut să copieze măsura și a venit cu o dublare care în acest moment nu va fi posibilă de azi pe mâine. Și eu și guvernul ne dorim ca această dublare să devină realitate. Poate devine posibilă în etape, pas cu pas. Primul pas va putea fi făcut destul de repede și așteptăm guvernul să vină cu un calcul”.

În ceea ce privește creșterea pensiilor cu 40%, președintele Iohannis a declarat că momentan „nu este posibilă” deoarece „nu sunt bani”.

„Un lucru similar va pot spune și despre pensii. O creștere de 40% nu este posibilă, nu sunt bani. Este rezonabil să ne gândim la o creștere a pensiilor, nu putem să lăsăm categoria cea mai vulnerabilă – pensionarii – să plătească costul recesiunii sau a contracției economice. Pensiile vor crește. Vă spun clar: pensiile vor crește. Guvernul va calcula cu cât”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*