Ion Talpoș, candidat independent la Primăria Tălmaciu: „Cred în sprijinul cetățenilor acestei urbe și îi respect“

Se spune că, la Tălmaciu, vântul bate de două ori pe an: șase luni într-o direcție și șase luni în direcție opusă. Mai nou, se zvonește că aici a început să bată și vântul care ar putea să determine schimbarea orientării politice a electoratului orașului, odată cu apariția unor nume noi în cursa pentru alegerile locale, nume vehiculate în diferitele discuții ocazionale dintre cetățenii orașului Tălmaciu.

Am încercat să aflăm și noi adevărul și am ajuns, astfel, să stăm de vorbă cu una dintre  persoanele al cărei nume este tot mai des amintit de o parte din locuitori ca potențial candidat la alegerile locale din acest an, pentru funcția de primar în Tălmaciu. Este vorba despre inginerul Ion Talpoș, actualul director al societății Apă-Canal Tălmaciu S.R.L. L-am contactat pe dl. Talpoș și l-am rugat să ne răspundă la câteva întrebări puse pe această temă, pentru a face diferența dintre zvon și certitudine. A făcut-o cu amabilitate și credem că motivele care l-au determinat să ia o asemenea hotărâre îi privesc deopotrivă pe toți locuitorii orașului Tălmaciu, motiv pentru care dorim să facem publică discuția noastră cu dumnealui

Ion TalposMesagerul de Sibiu: Domnule Talpoș, deși nu s-a dat oficial startul în cursa pentru alegerile locale, tot mai mulți cetățeni ai orașului Tălmaciu pronunță numele dumneavoastră ca și potențial candidat în cursa pentru alegerea primarului acestui oraș. Pot fi acestea doar simple speculații?

Ion Talpoș: Se spune, adesea, că până nu faci foc, nu iese fum! Da, m-am hotărât să candidez pentru funcția de primar pentru că îmi pasă de oamenii și de viitorul localității noastre. Ca cetățean al orașului și ca director al societății Apă-Canal Tălmaciu S.R.L., societate în subordinea Consiliului Local, vreau să mă asigur, printre altele, că investițiile legate de canalizarea orașului și de alimentarea cu apă potabilă a localității Tălmăcel se vor afla în continuare pe agenda de lucru a administrației publice locale și după alegerile din vara acestui an, până la finalizarea lor.

Mesagerul de Sibiu: Care au fost motivele care v-au determinat să luați decizia de a candida?

Ion Talpoș: Motivele care m-au determinat să o fac sunt simple:

– sunt de mai mulți ani locuitor al acestui oraș și prin natura activităților de conducere pe care le-am desfășurat în timp la mai multe societăți cu capital de stat sau privat, cunosc atât lucrurile bune făcute până acum, dar și o parte din greutățile cu care comunitatea noastră se confruntă în continuare și care ar trebui rezolvate în următorii ani.

– din anul 2011, de când sunt director al societății Apă-Canal Tălmaciu S.R.L., m-am implicat în rezolvarea unor probleme privind serviciile pentru utilități publice ale orașului. Sunt la curent cu stadiul actual al lucrărilor de investiții aflate în derulare și cred că le pot continua în cunoștință de cauză până la finalizare, fiind vorba de lucrări importante de care orașul Tălmaciu are mare nevoie și în care au fost investite sume mari de bani.

Mesagerul de Sibiu: Care a fost reacția oamenilor când le-ați spus că ați decis să candidați?

Ion Talpoș: Reacția lor a fost mai bună decât mă așteptam și am înțeles că am sprijinul acestora. Pentru mine, perioada următoare va reprezenta în egală măsură și un test de încredere, deoarece trebuie să-mi întocmesc listele de susținători și sunt dornic să intru în contact cu câți mai mulți locuitori ai orașului pentru a le cunoaște opiniile.

Mesagerul de Sibiu: V-ați gândit la o susținere din partea unui partid politic?

Ion Talpoș: Nu, nu am luat acum în calcul o asemenea ipoteză. M-am gândit să mă înscriu în această cursă electorală, ca și candidat independent.

Mesagerul de Sibiu: Se știe că în Tălmaciu, de mai bine de treisprezece ani, orientarea politică a majorității electoratului orașului a fost către PSD. Vrând să candidați ca independent, nu vă îngrijorează acest aspect?

Ion Talpoș: Respect cetățenii acestui oraș. Le respect opțiunile politice și cred că ei sunt în măsură să hotărască dacă anul acesta vor alege culoarea politică a unui partid sau omul care se oferă să le reprezinte interesele la nivel local, chiar și fără un sprijin politic. Personal, cred și mă bazez pe sprijinul cetățenilor acestei urbe, când vine vorba de rezolvarea problemelor locale și mă bazez de asemenea pe experiența mea managerială  Cred în maturitatea gândirii cetățenilor orașului și am convingerea că prin votul lor acordat oricăruia dintre candidații înscriși în cursa pentru alegerea primarului, vor ține seama de implicațiile pe termen lung a deciziilor lor, luate în fața buletinelor de vot.

Mesagerul de Sibiu: Vă considerați o persoană potrivită pentru această funcție?

Ion Talpoș: Sunt convins că fiecare persoană care se decide să se înscrie în această competiție se cunoaște în primul rând pe sine. Își cunoaște propriile calități și defecte. Eu mă cunosc pe mine și am câteva motive care mă îndreptățesc să cred că decizia mea de a candida pentru funcția de primar la Tălmaciu ar putea fi, pe termen lung, în beneficiul locuitorilor acestui oraș.

Mesagerul de Sibiu: Ați putea să ne vorbiți despre aceste motive?

Ion Talpoș: Nu suntem încă în campanie electorală și de aceea nu vreau să intru acum în amănunte care ar putea fi interpretate altfel. Putem discuta concret despre asta după startul oficial pentru începerea campaniei electorale, care va fi dat la începutul lunii mai. Vă pot spune că dacă voi fi ales primar, am de gând să mă concentrez pe două direcţii importante pentru dezvoltarea orașului: în primul rând, vreau să susțin dezvoltarea economică a acestuia, iar în al doilea rând, vreau să îmbunătățim calitatea serviciilor oferite de primărie cetățenilor. Legat de primul aspect, vreau să-i găsim pe acei oameni cu spirit antreprenorial și să-i ajutăm să își valorifice potențialul, prin consiliere în accesarea fondurilor de la stat sau prin îmbunătățirea infrastructurii necesare dezvoltării afacerilor pe care aceștia și le propun. Referitor la cel de-al doilea aspect, mă refer pe de-o parte la finalizarea acelor proiecte bune aflate acum în derulare, cum ar fi asfaltarea străzilor, dar și la demararea unor investiții noi despre care vom vorbi concret în campania electorală. Îmi doresc de asemenea ca primăria să se implice mai mult în promovarea oraşului în faţa turiștilor şi a potențialilor investitori şi să existe o comunicare mai bună între primărie și cetățeni. Ca și candidat independent, voi fi nevoit să solicit în perioada următoare sprijin cetățenilor orașului care vor dori să mă susțină în această cursă, la întocmirea listelor de susținători de care are am nevoie pentru a mă înscrie oficial în competiție. Competiție pe care eu, unul, mi-o doresc a fi una corectă, principială, din respectul pe care trebuie să ni-l oferim reciproc și din respect pentru cetățenii acestui oraș, care au dreptul să decidă singuri asupra votului lor. Iar eu pot să-i asigur pe toți, deopotrivă, că le voi purta acest respect.

Mesagerul de Sibiu: Noi vă dorim succes în alegeri!

Ion Talpoș: Vă mulțumesc!