Istorie călcată în picioare

Un fragment din canalizarea Sibiului de acum 300 de ani, expus în Piața Mare, i-a căzut pradă cuiva hotărât să-și marcheze trecerea prin istoria orașului. Reprezentanții municipalității neagă distrugerea evidentă și văd doar pietrele sărite din pavaj.

piatra distrusaAșa cum Mesagerul de Sibiu a relatat deja în ediția sa online, pe 22 februarie, este vorba despre o porțiune dintr-un șanț care făcea parte din vechea rețea de canalizare, potrivit istoricului Răzvan Pop, un vestigiu scos la iveală prin cercetările arheologice premergătoare anului Capitalei Culturale Europene și expus în pavajul din Piața Mare, pe latura dinspre Biserica Catolică, în vecinătatea fântânii arteziene. Mai bine de jumătate din acest artefact este acum zdrobită, iar posibilitatea refacerii sale stă sub semnul întrebării. „Piesa este o parte din rețeaua de canalizare a Sibiului din secolul al XVIII-lea. A fost descoperită și conservată în urma cercetărilor arheologice din 2005-2006 de către Daniela Marcu Istrate. Suntem la curent cu situația și am adus-o în atenția conducerii Primăriei“, spunea Pop, acum trei săptămâni, când încă era director executiv al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național Sibiu. El este de părere că, după ce specialiștii restauratori vor reface această bucățică din istoria Sibiului, ea ar trebui semnalizată și protejată măcar cu un panou de sticlă, pentru a preveni distrugerile pe viitor.

Primăria Sibiu: nu e vandalism

Mesagerul de Sibiu a solicitat o declarație pe acest subiect și din partea municipalității, mai ales că Piața Mare este supravegheată video și se bucură de atenția Poliției Locale mai mult decât orice altă zonă din oraș. Răspunsul Primăriei a venit pe 2 martie și contrazice evidența. Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, susține că de vină ar fi pietrele care s-au deplasat. Ceea ce nu prea explică distrugerea pe jumătate a vestigiului. „În urma verificărilor, pavajul din Piața Mare nu a fost vandalizat și s-au deplasat pietrele care alcătuiesc acea zonă de marcare a reperului istoric. Direcția Tehnică va contracta serviciile de reparații ale pavajului pe parcursul lui 2016, pentru zonele amenajate în acest fel. Această zonă din Piața Mare va fi refăcută în cadrul acestui contract“, a precizat Gligore. Așadar, cazul este închis și este de așteptat ca Poliția Locală, care are la dispoziție și înregistrările video din Piața Mare, să nu ia nici o măsură pentru identificarea și sancționarea vandalului.

Nici o sesizare

De altfel, la doi pași de Piața Mare se află și o secție de Poliție municipală. Conform noului Cod Penal, Poliția nu se poate autosesiza în asemenea situații, iar purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu, subcomisarul Luciana Lazăr, afirmă că ofițerul specialist din cadrul Serviciului de Investigații Criminale cu competență pe patrimoniul cultural național nu are cunoștință de vreo sesizare în acest sens. „Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Colegul meu, Radu Părean, nu a primit nici o informare în acest sens, nici din partea Primăriei municipiului Sibiu, nici din partea Direcției pentru Cultură“, a menționat Luciana Lazăr, la solicitarea Mesagerului de Sibiu. Dacă va fi prins, făptașul riscă o amendă consistentă sau o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, ori chiar închisoare între 1 și 5 ani, dacă bunul distrus face parte din patrimoniul cultural.

Mărturii istorice

Amenajată în 1366, odată cu finalizarea celei de-a treia centuri de fortificaţii a oraşului Sibiu, Piaţa Mare a intrat într-un proces de renovare complet în 2005. Statuia lui Gheorghe Lazăr a fost demolată, fiind înlocuită în 2006 de o versiune la scară mai mică a primei statui, realizată de acelaşi sculptor. Tot atunci a fost reamenajată fântâna cu grilaj de fier, iar piaţa a fost pavată cu dale de granit şi piatră. În 2006, arhitecta Daniela Marcu Istrate, din Brașov, a fost responsabilul șantierului din centrul istoric al Sibiului. „Sibiul a avut un sistem de canalizare, în sensul adevărat al termenului, începând cu anul 1908, însă forme «primitive» le găsim cu multe sute de ani înainte, când străzile orașului erau brăzdate de rigole ce transportau apă murdară, deversându-le în Cibin sau diverse lacuri din apropiere“, amintește Thomas Roth, purtătorul de cuvânt al SC Apă Canal SA Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*