Județul Sibiu va avea propria stație de tratare a deșeurilor. Cîmpean salută decizia ministerului

Noua versiune a Planului Național de Gestionare a Deșeurilor prevede o stație de tratare a deșeurilor în județul Sibiu.

foto: Facebook Daniela Cîmpean

Consiliul Județean Sibiu și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Eco Sibiu salută publicarea unei noi versiuni a Planului Național de Gestionare a Deșeurilor în care este prevăzută și o stație de tratare mecano-biologică a deșeurilor (TMB) în județul Sibiu, dând astfel curs solicitărilor inițiate de cele două instituții încă din prima jumătate a acestui an, potrivit unuin comunicat de presă al CJ Sibiu. Pentru a evita costuri suplimentare pentru sibieni cu transportarea și tratarea deșeurilor din județul Sibiu în județul Alba, unde exista o stație de tratare la Galda de Jos, Consiliul Județean Sibiu și ADI ECO Sibiu au transmis numeroase adrese către minister, susținute și de o petiție publică inițiată în luna august, care a adunat câteva sute de semnături.

„Mulțumesc Ministerului Mediului că a ținut cont de argumentele tehnice transmise de noi și de alte județe și a modificat forma inițial publicată a planului național de gestiune a deșeurilor, care ne obliga să ne transportăm deșeurile la o stație din alt județ. Se dovedește că dacă suntem consecvenți și avem o argumentație corectă, putem influența deciziile care ne afectează, așa că încurajez cetățenii să se implice mereu activ și să nu abandoneze spiritul civic”, a declarat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, în comunicat.

25 de instalații noi la nivel de județ, mai precis stații de tratare mecano-biologică cu biouscare sunt prevăzute conform documentului recent publicat pe site-ul Ministerului Mediului. Documentul a fost publicat spre consultarea publicului alături de raportul de mediu aferent, în cadrul procedurii evaluării de mediu pentru planuri/programe/strategii, și poate fi accesat aici: http://www.mmediu.ro/articol/planul-national-de-gestionare-a-deseurilor/2419.

Modificările aduse versiunii iniţiale a Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor permit completarea sistemului actual, astfel încât județul Sibiu să își poată gestiona independent deșeurile, de la colectare și reciclare, până la eliminare, cu posibilitatea reală de recuperare a deşeurilor valorificabile şi diminuare a cantităţilor depozitate la rampă.

Anunțul făcut de Consiliul Județean confirmă informațiile date publicității, acum câteva săptămâni, de Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu, care dădea asigurări că ministerul de resort va permite Sibiului să aibă propria stație de tratare a deșeurilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*