La Șelimbăr continuă lucrările de infrastructură

Primăria comunei Șelimbăr a impus tuturor constructorilor de pe șantierele publice un ritm alert.

„Avem ambiția unui număr mare de lucrări, de aceea, pentru a putea realiza cât mai multe dintre ele, am insistat ca toți constructorii să respecte graficele asumate. Infrastructura este esențială în dinamica de dezvoltare a comunei noastre și o tratăm ca atare”, a declarat primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu.

Investiții mari

Recent s-au încheiat lucrările în zona de acces pe strada Octavian Goga. Aceasta este o investiție în valoare de 1,3 milioane de lei și include rețele de apă și canal, iluminat, cablaj metropolitan și asfaltare. S-au încheiat și lucrările de asfaltare a drumului vicinal de la Mohu, spre stația de epurare. Drumul are o lungime de un kilometru și a costat 1,8 milioane de lei. Totodată, recent s-au încheiat și lucrările de pavare a străzii Salcâmului.

Cadastrare gratuită

462 de milioane de lei este valoarea totală a unui proiect de cadastrare la nivelul întregii țări, în care este cuprinsă și comuna Șelimbăr. Alături de Șelimbăr, alte cinci comune din județ sunt incluse în procedura de licitație deschisă inițiată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică a proprietăților în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară.

Lucrările de cadastru general sunt gratuite pentru cetățeni și se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (POR). În total, vor fi cadastrate 7.231 de hectare la nivelul comunei Șelimbăr, anunță ANCPI Sibiu.

Procedura de achiziție publică se desfășoară pe loturi, fiecare comună reprezentând un lot. Suprafața totală estimată a comunelor aferente celor 297 de loturi este de 1.465.609 de hectare, iar valoarea totală estimată este de 461.428.197,34 de lei (fără TVA).

Proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” completează obiectivul Programului național de cadastru și carte funciară 2015 – 2023 (PNCCF) prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 de euro reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 de euro – cofinanțare de la bugetul de stat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*