La un pas de tragedie. O tânără a căzut 100 de metri într-o prăpastie din Munții Bucegi

Salvamont Bucegi a anunțat că o tânără de 25 de ani a fost la un pas de a-și pierde viața în Munții Bucegi.

Foto: Facebook Salvamont Bușteni

Tânăra, împreună cu prietenul ei încercau sâmbătă să ajungă la Cabana Mălăiești, dar nici unul nu avea echipament de iarnă. Mai mult au plecat foarte târziu pe traseu.

Când au ajuns în zona Valea Rea, fata a alunecat și a căzut mai bine de 100 de metri într-o prăpastie. Doar norocul a făcut ca tânăra să scape doar cu câteva julituri. Panicată și fără echipamentul necesar, aceasta a rămas blocată în locul în care s-a oprit. Prietenul ei a sunat după ajutor.

Salvamontiștii de la C.J. Brasov au primit alarma la ora 14:30 și pentru că accidentul era aproape de granița cu Prahova, în scurt timp s-au mobilizat și echipele din Bușteni, Prahova și Râșnov.

Foto: Facebook Salvamont Bușteni

S-a solicitat și sprijinul unui echipaj aero, iar un elicopter s-a ridicat de la Tg.Mureș. Acesta a ajuns primul la locul accidentului și după câteva încercări a reușit să extragă victima. Prietenul ei a fost recuperat de colegii din Râșnov. În sprijin au venit și salvatorii C.J. Brașov și împreună l-au coborât pe tânăr de pe munte.

Acțiunea s-a încheiat cu bine după aproape 3 ore.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*