Lacul Binder se deschide publicului din 1 iunie: sporturi nautice, plajă cu nisip și plajă verde, locuri de joacă și promenadă

Din 1 iunie Lacul Binder, cel mai nou obiectiv pentru sport și agrement al Sibiului, se deschide publicului.

“Prin reconversie, am transformat o zonă marginalizată într-un spațiu atractiv pentru petrecerea timpului liber nu doar pentru locuitorii din zonă, ci pentru toți sibienii. Pe lângă sporturi nautice și multe alte activități de agrement, Lacul Binder a devenit și o zonă naturală frumoasă, rezultată prin plantarea a peste 180 de arbori și arbuști și însămânțarea cu iarbă a unei suprafețe de 5.000 de mp pe maluri. Din 1 iunie se va deschide Complexul de agrement și pentru că este ziua lor, copiii vor avea acces gratuit” – Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Atenție! Conform Regulamentului, copiii cu vârsta sub 14 ani au acces în Complex doar însoțiți de adulți.

Cum vă puteți petrece timpul aici? Principalele activități oferite de complex:

  • Sporturi nautice: wakeboarding, schi nautic, stand up paddle boarding și canoe. Echipamentele necesare se vor putea închiria din locație. De menționat că instalația de transport pe cablu pentru wakeboarding și ski nautic este singura de acest tip din Transilvania în ceea ce privește lungimea cablului.
  • Soare și distracție pe prima plajă cu nisip din municipiul Sibiu, în suprafață de 1.900 mp. Pe lângă șezlonguri și umbrele, pe plajă sunt amenajate 2 terenuri de volei și un loc de joacă pentru copii. Un alt doilea loc de joacă, de mari dimensiuni, este cel gonflabil, așezat pe apă, în zona de îmbăiere, de care se pot bucura nu doar copiii, ci și cei mai mari
  • Relaxare pe plaja verde sau pe terasa panoramică
  • Promenadă pe aleile care înconjoară lacul. Acestea au un pavaj special, din nisip cuarțos și rășină epoxidică, cu aspect deosebit. Pe alei sunt amplasate bănci, cișmele cu apă potabilă, fiind luminate și noaptea prin lămpi cu LED. Prin proiect, s-au amenajat zone verzi pe malurile lacului:
    • 5000 mp de gazon care se irigă cu apa din lac, nu cu apă din rețeaua de apă potabilă a orașului
    • 187 de arbori și arbuști, 4 dintre arbori fiind transplantați din zona de lucrări a Stadionului municipal.
    • 300 de fire de viță japoneză au fost plantate lângă gardul de împrejmuire a Complexului, astfel că, în câțiva ani, se va crea o perdea verde în jurul Lacului.
  • Pescuit sportiv, în lac trăind diverse specii de pești, ceea ce atestă că apa este curată

Siguranța – în primul rând. Măsuri speciale au fost luate pentru ca unica grijă a celor care vin aici să fie mișcarea și distracția:

  • Zona de îmbăiere este separată prin balize de zona dedicată sporturilor nautice.
  • Un salvamar, care va supraveghea în permanență activitatea de pe lac și o barcă de salvare
  • Cei care vor practica sporturi nautice vor fi echipați obligatoriu cu veste de salvare. În cazul în care aceștia cad în apă, au fost amenajate pontoane fixe și un ponton plutitor
  • Un sistem de supraveghere video va permite monitorizarea întregii zone a Complexului
  • Apa din lac este testată la fiecare 2 săptămâni de către Direcția de Sănătate Publică pentru a ne asigura că este curată

Cât costă biletele și abonamentele și de unde se pot cumpăra:

În primul rând, biletele și abonamentele se pot achiziționa pe site-ul laculbinder.ro. Prin accesarea butonului PROGRAMEAZĂ-TE, în câțiva pași simpli, se pot cumpăra bilete sau abonamente pentru diverse activități. Acestea vor fi apoi scanate dispozitivele digitale de la intrarea în Complex.

Dacă preferați varianta clasică, biletele și abonamentele se pot procura la fața locului, direct de la casierie.

Cum ajung la Lacul lui Binder?

  • Cu autobuzul – trasele 16 și 18 au stații în zonă (stația Bariera Țiglari 1)
  • Cu bicicleta – se pot utiliza bicicletele Sibiu Bike City, la intrarea în Complex existând o stație de închirieri/returnări de biciclete, sau bicicleta personală, fiind instalate în jurul Lacului mai multe rastele pentru parcarea acestora
  • Într-o plimbare, pe jos
  • În ultimă instanță, cu mașina – pe strada Țiglari a fost amenajată o parcare de 40 de locuri, accesul fiind reglementat cu barieră și taxă orară, iar pe străzile din jurul lacului sunt amenajate locuri publice de parcare

Un aspect important avut în vedere a fost accesibilitatea pentru persoanelor cu dizabilități. S-au creat rampe pentru accesul cu căruciorul și grupuri sanitare adaptate.

Aceasta este o investiție de 12,4 milioane lei din bugetul local al Sibiului într-un obiectiv pentru sport și agrement dedicat sibienilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*