Lecția primarilor

Primarii liberali și social-democrați din județul Sibiu au demonstrat unitate în promovarea intereselor comune.

Aceasta ar putea fi o lecție pentru președintele Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, vicepreședintele, Marcel Luca, prefectul Adela Muntean și subprefectul Horațiu Marin, parlamentarii tuturor partidelor, dar și șefii instituțiilor deconcentrate. Modelul de bună colaborare în administrație a fost predat la ședința Adunării Generale a Filialei Sibiu a Asociației Comunelor din România, care a avut loc, vineri, 23 noiembrie. De la ședință au lipsit primarul Sibiului, Astrid Fodor, și șase dintre parlamentari, deși se tot vorbește de zona metropolitană Sibiu și de lansarea la București a programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019, eveniment la care primarii nu au fost invitați.

Descentralizare și autonomie

Primarii au dezbătut probleme actuale cu care se confruntă administrațiile din județ, ultimele noutăți legislative, dar și relațiile cu instituțiile publice. În linii mari, ei le-au cerut directorilor de instituții și parlamentarilor de Sibiu, prin președintele filialei Sibiu, Valentin Ivan, primarul din Sadu, două lucruri concrete și foarte importante în perspectiva menținerii și dezvoltării satului românesc: descentralizare și autonomie. Primarii sunt de părere că dacă aceste două lucruri sunt pe un făgaș bun, atunci le-ar permite mult mai ușor accesarea fondurilor europene, ar duce la creșterea veniturilor la bugetele locale, ne-am îndrepta spre o îmbunătățire evidentă a serviciilor oferite de adminstrația locală cetățeanului și o promovarea și mai bună a turismului și a valorilor culturale locale. La rândul său, primarul din Loamneș, Maria Greavu, președintele executiv al filialei ACoR Sibiu, a apreciat că oamenii de rând simt mult mai bine sărbătoarea Centenarului, iar ce care ne conduc ar trebui să mai responsabilii în derularea proiectelor județene.

Mai dezbinați ca niciodată

Rămâne să vedem cât de mult au înțeles politicienii care conduc județul lecția oferită de primarii din județ, într-o perioadă în care lupta politică și atacurile personale între PSD și PNL depășesc câteodată bunul simț și responsabilitatea față de sibieni. Declarația ședinței i-a aparținut subprefectului Horațiu Marin: „Haideți să ne unim în interesul județului, pentru că suntem mai dezbinați ca niciodată!“.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*