Lecții ”altfel” la uzinele de apă ale Sibiului – Copiii concluzionează: apa este bună !

Aproape 200 de elevi ai Școlilor gimnaziale nr. 1, 6 și 21 din Sibiu au vizitat, în cadrul Programului ”Școala altfel”, uzinele de apă ale Sibiului. Copiii au dorit să afle totul despre drumul pe care apa îl face într-o uzină de apă, transformându-se din apă brută în apă potabilă, sigură consumului uman.

Uzina de apă ”Sibiu Sud” a găzduit vizita elevilor de la Școala nr. 6, care au aflat că noua stație, inaugurată în 2016, asigură necesarul de apă pentru robinetele locuitorilor orașului Cisnădie și ai comunei Rășinari.

Beneficiind de o tehnologie modernă stația tratează, în fiecare secundă, 100 de litri de apă provendind din sursa Sadu, capacitatea putând crește până la 400 litri / secundă. Întreg procesul este monitorizat printr-o serie de senzori ce transmit date în timp real cu privire la calitatea apei, debit, volum și presiune.

În laboratorul de analize apă potabilă, copiii au efectuat câteva determinări privind nivelul Ph-ului, temperatura și turbiditatea, rezultatele indicând că apa îndeplinește criteriile de potabilitate.

Uzina ”Dumbrava” asigură alimentarea cu apă a municipiului Sibiu, a comunelor Cristian, Șura Mare, Șura Mică, Șelimbăr, ,Loamneș, Păuca și a orașului  Ocna Sibiului, tratând, în fiecare secundă, 650 de litri de apă brută provenind din sursa Gura Râului.

Procesele tehnologice de potabilizare au fost urmărite cu mare interes de elevii Școlilor nr. 1 și 21 ce au parcurs ”drumul apei” care pornește de la camera de amestec trecând prin bazinele de coagulare, filtre cu paturi de nisip, instalații de dezinfectare cu clor și ajungând în rezervoare de înmagazinare de unde apa potabilă este introdusă în rețeaua de distribuție.

Și aici, apa este strict monitorizată din punct de vedere al calității, datele fiind centralizate în sistem SCADA, soluție modernă și eficientă de control on-line a proceselor din uzina de apă.

Fie că au fost la Uzina ”Sibiu Sud” sau la ”Dumbrava”, elevii s-au declarat încântați de faptul că apa pe care o consumă este sigură și că în spatele fiecărui pahar de apă stă efortul continuu al oamenilor ce deservesc întreg sistemul de captare, transport, potabilizare și distribuție a apei.

”Apă Canal” SA Sibiu acordă o mare importanță educării tinerei generații prin adoptarea unui comportament responsabil față de resursele de apă, de utilizare corectă a apei potabile, atitudine ce poate genera creșterea calității mediului înconjurător cât și o scădere a nivelului facturilor pentru acest tip de utilități.

Următoarea întâlnire dintre angajații operatorului regional de servicii de alimentare cu apă și canalizare și elevi va avea loc pe 31 mai ac, când copii de la Școala generală din Rășinari vor efectua o vizită la Stația de epurare municipiului Sibiu în cadrul ”Săptămânii verzi” organizată de  Comisia Europenă în parteneriat cu ”Apă Canal” SA Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*