Leul a început luna cu dreptul

Prima ședință din septembrie a adus aprecierea leului față de euro, ceea ce a redus nivelul creșterii dolarului și francului elvețian.

La aprecierea leului a contribuit și faptul că, la sfârșitul săptămânii trecute, Standard & Poor’s a menţinut atât ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală, cât şi perspectiva stabilă.

Cursul euro a scăzut de la 4,6440 la 4,6375 lei, cea mai redusă medie a ultimei luni. Tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,632 – 4,652 lei, cotațiile de la ora 14:00 fluctuând în jurul valorii de 4,637 lei.

Media dolarului american a crescut de la 3,9789 la 3,9970 lei, iar cotațiile din piață fluctuau între 3,982 și 4,002 lei.

Moneda elvețiană se aprecia la 1,124 și 1,127 franci/euro, în condițiile în care aversiunea față de risc a reapărut în rândul investitorilor, astfel că media ei creștea de la 4,1143 la 4,1191 lei.

Prima zi din septembrie a găsit BNR prezentă în piața monetară, unde a realizat o nouă operațiune de tip repo, prin intermediul căreia a împrumutat băncile comerciale cu aproape 9,5 miliarde de lei, dobânda percepută fiind de 2,5%, egală cu cea de politică monetară. Reamintim că operațiunea urmează o alteia efectuată la începutul săptămânii trecute, când suma împrumutată a fost de circa 12,2 miliarde lei, cea mai ridicată sumă din ultimii șase ani.

Operațiunea realizată de BNR a făcut ca indicii ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, și șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, să stagneze la 3,22%, respectiv la 3,41%. În schimb, indicii la nouă și 12 luni au crescut ușor, la 3,49%, respectiv la 3,54%.

Monedele din regiune aveau o evoluție stabilă față de euro. Cea poloneză se tranzacționa între 4,291 și 4,305 zloți, iar cea maghiară între 326,2 și 326,8 forinți.

Perechea euro/dolar era stabilă și fluctua în culoarul 1,1590 – 1,1625 dolari, după scăderea de peste un cent de vineri, când moneda unică a fost afectată de temerile investitorilor în privința stării finanțelor publice din Italia.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg creștea la prânz la 7.241,14 dolari, față de 7.044,60 dolari, vineri seară.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.


Radu GEORGESCU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*