Lista liceelor cu locuri rămase libere

Ministerul Educaţiei și Cercetării a publicat azi rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a. La nivelul județului Sibiu au fost repartizați 2 226 elevi în învățământul liceal de stat, dintre care 1 025 candidați la filiera teoretică și 1 201 candidați la filiera tehnologică.

Au fost admiși în etape anterioare repartizării computerizate:

– 189 de elevi la specializări vocaţionale;

– 30 de elevi pe locurile speciale rezervate candidaţilor de etnie romă;

– 8 elevi în învățământul liceal pe locurile speciale ale elevilor cu CES;

– 533 de elevi pe locurile de învățământ profesional;

– 195 de elevi la învățământul profesional dual

5 candidați au fost admiși cu media generală 10.

57 de candidați repartizați provin din alte județe.

254 de candidați nu au fost repartizați pentru că nu au completat suficiente opţiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 13-20 iulie candidații vor depune/transmite dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși. În zilele de 22, 23 și 24 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

Elevii care nu au fost repartizaţi, din cauză că nu au completat suficiente opţiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal. Aceştia vor intra în următoarea etapă de admitere (24 iulie – 3 august 2020), alături de absolvenții clasei a VIII-a repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen, de candidaţii care nu au participat şi de absolvenţii clasei a VIII-a care nu au susţinut Evaluarea Naţională.

Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti, publicată pe site-ul inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti şi comunicată unităţilor de învăţământ până la data de 24 iulie 2020.

Din cei 3 889 de elevi absolvenți ai clasei a VIII-a, au fost înscriși la examenul de Evaluare Națională 2020 un număr de 3 537 de elevi, din care 3 230 de elevi au fost prezenți și 307 de elevi au fost absenți.

Conform planului de școlarizare, aprobat de către MEC, pentru anul școlar 2020-2021, au fost aprobate 98 de clase (2744 locuri) pentru învățământul liceal de stat, 35 clase (980 locuri) pentru învățământul profesional și 9,5 clase (163 locuri) pentru învățământul profesional dual. La acestea se adaugă, peste numărul maxim de locuri, la fiecare clasă, câte 2 locuri pentru elevii de etnie rromă, adică 196 locuri, pentru învățământul liceal de stat. În total, pentru anul școlar 2020-2021, sunt alocate 4083 de locuri.

Lista primelor 20 de licee/20 de specializări, ordonate după ultima medie de admitere

 

NR. CRT. UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT SPECIALIZARE ULTIMA MEDIE DE REPARTIȚIE
1. Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu Matematică-informatică 9,59
2. Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu Matematică-informatică 9,58
3. Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu Științele naturii – intensiv engleză 9,56
4. Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu Științele naturii – intensiv engleză 9,53
5. Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu Matematică-informatică 9,48
6. Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu Științele naturii 9,47
7. Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu Științele naturii 9,39
8. Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu Științele naturii 9,28
9. Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu Științe sociale 9.19
10. Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu Filologie 9,19
11. Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu Filologie – intensiv engleză 9,16
12. Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu Matematică-informatică 9,13
13. Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu Științele naturii 9,07
14. Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu Filologie 9,06
15. Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu Filologie 8,95
16. Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu Științele naturii 8,90
17. Colegiul ”Școala Națională de Gaz” Mediaș Matematică-informatică 8,88
18. Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu Filologie 8,76
19. Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu Științele naturii – limba germană 8,76
20. Colegiul Național Pedagogic ”Andrei Șaguna” Sibiu Filologie – intensiv engleză 8,65

Lista liceelor în care au fost admiși candidații cu media generală 10

 Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu

Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu

 

Lista liceelor cu locuri rămase libere

 

UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT SPECIALIZARE NUMĂR DE LOCURI LIBERE
Colegiul Tehnic ”Mediensis” Mediaș Economic 4
Colegiul Tehnic ”Mediensis” Mediaș Estetica și igiena corpului uman 20
Liceul ”Timotei Cipariu” Dumbrăveni Economic 14
Liceul ”Timotei Cipariu” Dumbrăveni Filologie 4
Liceul Tehnologic ”Ilie Măcelariu” Miercurea Sibiului Comerț 9
Liceul Tehnologic ”Nicolae Teclu” Copșa Mică Electronică, automatizări 20
Liceul Tehnologic ”Automecanica” Mediaș Turism și alimentație 19
Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth” Mediaș Filologie – limba germană 6
Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth” Mediaș Matematică-informatică – limba germană 1
Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth” Mediaș Științele naturii 2

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*