Lovitură „genială”! Au spart un magazin de încălțăminte și au furat numai adidași pentru piciorul drept

O bandă de hoți a dat o lovitură la un magazin de încălțăminte, dar a reușit performanța să fure doar pantofii pentru piciorul drept.

FOTO: Captură Peru 21

Au lăsat destule urme la fața locului, iar acum Poliția îi caută

Hoții au reuşit să-şi ”dea cu stângul în dreptul” atunci când a jefuit un magazin de încălţăminte din Peru, informează BBC, preluat de Agerpres.

Trei persoane au pătruns într-un magazin din oraşul Huancayo şi au fugit cu peste 200 de pantofi sport… însă toţi erau pentru piciorul drept.

Proprietarul magazinului estimează că marfa furată are o valoare de peste 13.000 de dolari, însă hoţii nu vor putea să-i vândă.

Momentul jafului a fost surprins de camerele de supraveghere. Imaginile îi arată pe infractori cum sparg lacătul de pe oblonul magazinului, în toiul nopţii, iar apoi folosesc o tricicletă pentru a lua cutii de adidaşi de diferite mărci.

Am adunat probe de la faţa locului. Ceea ce este neobişnuit la acest jaf este că au fost furaţi doar pantofi pentru piciorul drept” a declarat șeful poliţiei locale, Eduan Diaz.

Cu ajutorul înregistrărilor şi al amprentelor, vom putea localiza persoanele” responsabile pentru acest furt, a adăugat acesta.

Tags: , ,

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*