Lucrări de reabilitare pe o stradă din Avrig

Firma SC Geiger Transilvania SRL a început astăzi lucrările de modernizare a Străzii Prundu Mic, care presupun realizarea unei noi rețele de colectare a apelor pluviale, lucrări de asfaltare și amenajare trotuare, precum și două parcuri, parcări și spații verzi.

„Constructorul Geiger Transilvania a preluat amplasamentul și, astăzi, s-a deschis și acest șantier mult – așteptat de locuitorii din zonă.

Au fost făcute primele săpături, în vederea asigurării scurgerii apelor pluviale, după care vor intra utilajele care decopertează și pregătesc terenul pentru ridicarea în cotă a canalelor și montarea bordurilor. Urmează apoi lucrările de refacere a carosabilului, turnarea asfaltului, și realizarea marcajelor rutiere. De asemenea, vor fi amenajate două parcuri, cu spații verzi și locuri de joacă pentru copii. Unul va fi la intersecția străzilor Prundu Mic cu Unirii, în locul celui existent și altul în apropiere de Podul lui Moise. Una dintre etapele lucrării presupune relocarea a șase stâlpi de electricitate“, a explicat primarul Adrian David într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei Avrig.

Valoarea investiției se ridică la 5. 269 .465 lei, cu TVA inclus iar termenul de finalizare a lucrărilor este de 12 luni.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*