Lucrări importante la intrarea în Mediaș, în zona Kaufland

Pentru adaptarea accesului la întreaga zonă comercială de la intrarea în Mediaș dinspre Sibiu, în această perioadă se află în curs de amenajare un sens giratoriu. Lucrările se desfășoară de către investitor, în acord și în parteneriat cu municipalitatea.

Până la data deschiderii galeriei comerciale, preconizată la finalul acestei luni, sensul giratoriu va fi funcțional.

„În Mediaș, în această perioadă se derulează o serie de investigații pe fonduri europene, pe fonduri guvernamentale, dar și investiții cu fonduri asigurate de bugetul local. De asemenea, sunt și firme private care derulează o serie de lucrări, iar una dintre acestea se află în zona magazinului Kaufland acolo unde urmează să se deschidă, într-un timp relativ scurt, un complex comercial. Întrucât în zona respectivă va fi o aglomerație destul de mare, am impus firmei care va derula acest proiect de investiții să amenajeze și un sens giratoriu“, a anunțat primarul Gheorghe Roman.

Tot în această perioadă, s-au încheiat lucrările la zidul de sprijin de lângă Piața Agroalimentară și parcarea de lângă Poșta Centrală. „Lucrările la zidul de sprijin de lângă Piața Agroalimentară și parcarea de lângă Poșta Centrală au fost finalizate și sunt pregătite pentru recepția finală. Vă mulțumesc tuturor pentru răbdarea, încrederea și susținerea pe care mi le arătați“, a transmis primarul Gheorghe Roman pe pagina sa de socializare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*