Magazinul E.ON din Sibiu se mută într-o locație nouă

Magazinul E.ON Energie România din municipiul Sibiu va funcționa într-un sediu nou, pe strada Regele Ferdinand Nr. 4, începând cu 8 mai 2023. Programul de funcționare rămâne neschimbat, respectiv între orele 08.00 și 16.00 pentru zilele de luni, marți, miercuri și vineri și în intervalul orar 10.00- 18.00 pentru ziua de joi.

Foto: Arhiva Mesagerul de Sibiu

Pentru organizarea mai eficientă a timpului și activităților clienților, accesul în magazinul E.ON se face cu programare prealabilă online, accesând pagina www.eon.ro/programare-online, sau telefonic la numărul 0265 208 466.

”Noul magazin este realizat într-un concept nou, unic la nivel național, pentru a răspunde nevoilor uzuale ale clienților noștri dar și pentru a le prezenta noi concepte de eficiență energetică, respectiv soluțiile E.ON dedicate atât consumului rezidențial cât și pentru afaceri: sisteme fotovoltaice, soluții de încălzire cu centrale termice, de răcire cu aer condiționat și soluții de mobilitate electrică.

În zona digitală a magazinului pot fi obținute informații despre facturi și pot fi efectuate plăți. Magazinul E.ON este dotat cu un spațiu de joacă pentru copii, iar persoanele cu dizabilități beneficiază de asistență și de dotări dedicate. O altă noutate este Camera de prim ajutor, pusă la dispoziția clienților în situații de urgență”, spun reprezentanții companiei.

Ca alternativă la vizita în magazin, clienții pot contacta compania pentru rezolvarea solicitărilor și de la distanță, prin:

  • accesarea contului E.ON Myline pe eon.ro/myline sau în varianta de aplicație mobilă, non-stop, respectiv a serviciului suport clienți pe eon.ro/servicii-suport-clienti, non-stop, care nu necesită interacțiunea cu agenți E.ON;
  • serviciul E.ON Chat, disponibil pe eon.ro, pentru răspunsuri generice;
  • apelarea Call Center la 0265.200.900, de luni până vineri, între orele 8:00-20:00, tarif normal din orice rețea.

Mai multe informații privind produsele și serviciile E.ON Energie România pot fi obținute de pe site-ul www.eon.ro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*