Măgura își vede de drum în EHF Cup

CS Măgura Cisnădie va întâlni formația Storhamar Handball Elite din Norvegia, diseară, de la ora 18.00, în Sala Polivalentă din Cisnădie.

Partida contează pentru etapa a 3-a a grupei A în Cupa EHF.

Partida vine la o săptămână distanță de înfrângerea suferită de cisnădience, pe teren propriu, în fața formației germane SG BBM Beitigheim, scor 20-34. Acum se întâlnesc ultimele două clasate din grupe, doar cu șanse teoretice la calificarea în sferturile de finală ale EHF Cup.

Victorie cu U Cluj

Etapa a 13-a din Liga Națională de handbal feminin, ultima a turului, a fost deschisă, miercuri seara, de meciul dintre CS Măgura Cisnădie și Universitatea Cluj. Începutul partidei a fost unul echilibrat, însă pe parcurs echipa gazdă a început să se distanţeze treptat, profitând şi de dubla eliminare de două minute din tabăra clujencelor, 7-4. În al doilea sfert de oră al primei reprize, U Cluj a reuşit să reducă diferenţa la un gol, 11-10. Gazdele din Cisnădie au dus scorul la 17-10, iar Senocico a reuşit să înscrie în ultimul minut al reprizei, 17-11.După revenirea de la vestiare, Cisnădie a continuat să se menţină la conducerea partidei, 23-17. Universitatea a avut din nou o serie de ratări la poarta gazdelor, 28-21, reuşind să marcheze în ultimele zece minute doar 3 goluri. Astfel, Măgura s-a impus cu 32-24.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*