Mai multă supraveghere în mediul on-line

Prevenirea riscurilor la care se expun copiii pe internet a fost subiectul principal al ședinței grupului de lucru pentru siguranţa în şcoli şi prevenirea abandonului şi absenteismului şcolar, desfășurată în această săptămână la Instituția Prefectului – Județul Sibiu.

Prefectul Lucian Radu le-a cerut șefilor celor mai importante instituții care au responsabilități în privința securității elevilor – Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) și Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) – să-și intensifice activitatea de prevenție, punând accent pe conștientizarea riscurilor din mediul online, acest lucru fiind pasul esențial în evitarea şi contracararea lor. La începutul semestrului II al acestui an școlar, conducerea IȘJ a transmis unităților de învățământ o serie de măsuri, pe care directorii școlilor le-au pus deja în practică: discuții ale diriginților cu părinții elevilor, dezbateri cu copiii în cadrul orelor de dirigenție, de consiliere și orientare, pe tema riscului unor jocuri online. Atât părinților, cât și elevilor, li s-a recomandat accesarea site-ului www.sigur.info, care conține sfaturi despre utilizarea în siguranță a Internetului.

Acțiuni ale polițiștilor sibieni      

Polițiștii din Sibiu au stat de vorbă cu elevii despre siguranța în mediul on-line, traficul de persoane, pornografia infantilă și cyberbulling (agresiuni sau amenințări în mediul virtual) pe parcursul „Săptămânii de prevenire a criminalității”, din perioada 3 – 7 aprilie. Au fost derulate 47 de sesiuni de informare în unitățile de învățământ, de care au beneficiat 2.192 de elevi, 170 de cadre didactice și 20 de părinți.

La ședinţa de lucru convocată şi condusă de prefectul Lucian Radu, au luat parte: subprefectul Olimpia Prislopean, conducerea IPJ, colonelul Nicolae State – de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Ștefan Firu – inspector general școlar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, Codruța Codău – director general adjunct social, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Radu Foloba – șef serviciu Evaluare inițială, prevenire și intervenție în situații de abuz, neglijare, exploatare din cadrul DGASPC Sibiu, psiholog Ioana Perlea – DGASPC și Tiberiu Costăchescu – președintele Asociației Părinților de la Colegiul Național „Octavian Goga”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*