Măldărășanu „face” echipa etapei a 4-a oară, la fel ca Hagi

Florin Bejan și Marius Măldărășanu (FC Hermannstadt) sunt evidențiații Ligii Profesioniste de fotbal pentru a doua rundă consecutiv. Ambii fac parte din echipa etapei a 21-a, după victoria de 1-0 (0-0) de aseară de la Cluj-Napoca, în fața campioanei CFR Cluj.

foto arhiva: facebook/FCH

Fundașul sibienilor a jucat din nou fără greșeală faza defensivă și a urcat decisiv în atac, reluând cu capul impecabil o centrare în ultimele minute ale partidei. Era prima minge pe spațiul porții gazdelor. Bejan a fost inclus pentru a doua oară în echipa etapei în această ediție de campionat, acesta bifând totodată partida nu numărul 201 în prima ligă.

Măldărășanu a ajuns să se numere, iată, printre favoriții LPF, fiind ales pentru a 4-a oară în echipa etapei. Extrem de curajos și inspirat, a surprins și de această dată, meritele acestuia fiind recunoscute și de Dan Petrescu, la finalul întâlnirii, la fel cum a făcut-o și Gheorghe Hagi după „măcelul” de pe Municipal, 4-0 cu Farul.  

Florin Bejan (FC Hermannstadt / 31 de ani) – A fost la înălţime pentru a doua rundă la rând! A marcat golul care le-a adus sibienilor primul succes în duelurile cu CFR Cluj

Marius Măldărăşanu (FC Hermannstadt / 47 de ani) – Continuă să facă minuni pe banca sibienilor! A reuşit o nouă victorie mare, chiar pe terenul campioanei. Este desemnat pentru a patra oară „Antrenorul etapei”, o performanţă pe care a mai reuşit-o doar Gheorghe Hagi.”, este descrierea făcută de Liga Profesionistă de Fotbal.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a 21-a, potrivit Ligii Profesioniste de Fotbal:

„PORTAR

Andrei Vlad (FCSB / 23 de ani) – Intervenţiile sale au asigurat trei puncte mari pentru roş-albaştri în lupta pentru atingerea obiectivului.

FUNDAŞI

Sergiu Hanca (Universitatea Craiova / 30 de ani) – Revenit printre titulari, a oferit o pasă decisivă. A fost fundaşul dreapta cu cel mai bun index Instat (255).

Florin Bejan (FC Hermannstadt / 31 de ani) – A fost la înălţime pentru a doua rundă la rând! A marcat golul care le-a adus sibienilor primul succes în duelurile cu CFR Cluj.

Guilherme Garutti (CS Mioveni / 28 de ani) – Pe lângă golul marcat, a fost jucătorul cu cele mai multe mingi recuperate – 22.

Jérémy Huyghebaert (FC U Craiova 1948 / 33 de ani) – A făcut excelent ambele faze de joc. Şi-a trecut în cont o pasă decisivă.

MIJLOCAŞ

Cornelis Ubbink (UTA / 29 de ani) – A dirijat excelent jocul arădenilor. A oferit assist-ul la reuşita lui Otele. A reuşit șapte pase corecte în careul advers, cel mai bun la acest capitol din etapa a 21-a.

Alexandru Crețu (Universitatea Craiova / 30 de ani) – A încheiat un an foarte bun în tricoul Universităţii cu un gol şi o pasă decisivă.

Juan Bauza (FC U Craiova 1948 / 26 de ani) – A participat la majoritatea acţiunilor ofensive iniţiate de elevii lui Nicolo Napoli. A înscris pentru întâia oară în acest sezon, în care mai are şi trei assist-uri.

ATACANŢI

Jovan Markovic (Universitatea Craiova / 21 de ani) – A marcat un gol frumos, cu o execuţie prin care şi-a pus în valoare calităţile deosebite!

Alexandru Tudorie (Sepsi OSK / 26 de ani) – A înscris pentru a șaptea oară în ediţia curentă, golul său dovedindu-se a fi unul de trei puncte.

Florinel Coman (FCSB / 24 de ani) – Introdus pe teren în repriza secundă, a marcat golul victoriei. A fost a 36-a reuşită din carieră în Superliga României.

ANTRENORUL ETAPEI

Marius Măldărășanu (FC Hermannstadt / 47 de ani – FOTO) – Continuă să facă minuni pe banca sibienilor! A reuşit o nouă victorie mare, chiar pe terenul campioanei. Este desemnat pentru a patra oară „Antrenorul etapei”, o performanţă pe care a mai reuşit-o doar Gheorghe Hagi.”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*