Măldărășanu: „Ne dorim să câștigăm, pentru a rămâne sus în clasament“

FC Hermannstadt atacă din nou podiumul SuperLigii, astăzi 10 septembrie, de la ora 15, la Mediaș. De pe locul 4 în clasament, întâlnește Petrolul, o altă nou-promovată cu probleme financiare, care a prins un start cel puțin la fel de bun ca al sibienilor. Partida contează pentru runda a 10-a a SuperLigii.

foto: facebook/FC Hermannstadt

Cu vântul în pânze, gruparea sibiană va da sâmbătă peste Petrolul, echipa care a promovat din liga secundă de pe primul loc. „Găzarii“ se bazează pe o echipă sudată, coordonată de Gabi Tamaș  în centrul defensivei, Takayuki în centru și Gicu Grozav în atac. Joacă de regulă un 1-3-5-2, Nae Constantin, nașul antrenorului nostru Marius Măldărășanu, reușind să învingă în această formulă și echipele pregătite de Adrian Mutu (1-0 cu Rapid) și Marius Croitoru (1-0 în deplasare cu U Craiova 1948). Petrolul are o serie excelentă de 4 victorii și un rezultat de egalitate, ocupă poziția a 3-a în clasament și e de așteptat să ne pună mari probleme astăzi.

„Cred că va fi un joc tacticizat“

Întreg lotul sibian este valid, astfel că Marius Măldărășanu poate alinia cel mai potrivit „11“. „Întâlnim o echipă foarte bine organizată defensiv, o echipă care nu prea lasă spații, o echipă reactivă, cu jucători foarte dinamici, rapizi. Îi place în general să aștepte adversarul și să profite de spațiile lăsate libere. Cred că va fi un joc tacticizat, ne dorim să ne contracarăm unul pe celălalt, sau unii pe ceilalți. Va trebui să avem răbdare, pentru că probabil vom avea în mare parte posesia, depinde de strategia lor. Ne dorim să câștigăm, pentru a rămâne sus în clasament și pentru a confirma acest parcurs bun pe care l-am avut pe început de sezon.“, a declarat Marius Măldărășanu la conferința de presă de ieri.

De 3 ori până acum

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 3 ori până acum, de fiecare dată în Liga2. De două ori s-a încheiat la egalitate, ultima dată pe 5 mai, în play-off, 1-1 la Mediaș, goluri Petrișor Petrescu din penalty și Takayuki Seto. FC Hermannstadt și-a adjudecat și o victorie, în noiembrie anul trecut, în sezonul regulat, 1-0 prin golul lui Balaure (‘69).

Victorie în Trivale

Echipa sibiană vine după o nouă victorie, de data aceasta în deplasare, prima din acest sezon. A învins FC Argeș, pe Stadionul „Nicolae Dobrin“ din Trivale, 1-0 (0-0), printr-un gol marcat de același Daniel Paraschiv, în minutul 89.

Programul etapei a 10-a:

Vineri, 9 septembrie

FC Botoşani – UTA Arad 1-2 (0-2)

Sâmbătă, 10 septembrie

13:00 Chindia Târgovişte – Sepsi Sfântu Gheorghe

15:00 FC Hermannstadt – Petrolul Ploieşti

21:30 U Craiova 1948 – Rapid București

Duminică, 11 septembrie

18:30 Farul Constanţa – FC Argeş

21:30 CFR Cluj – CSU Craiova

Luni, 12 septembrie

18:00 CS Mioveni – Universitatea Cluj

21:00 FCSB – FC Voluntari.

CLASAMENT

foto: flashscore.ro

Conferința de presă de dinaintea jocului

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*