Managerul Spitalului Județean a participat la Cluj la conferința „Spitalul Nostru 2022”

Dr. Daniel Chelcea, managerul SCJU Sibiu a participat la Cluj Napoca, la evenimentul regional „Spitalul Nostru 2022”, care a reunit manageri de spitale județene și municipale, președinți de consilii județene, primării, agenții de dezvoltare regională, case județene de asigurări de sănătate, univesități și facultăți de medicină și farmacie, ONG-uri, etc.

Tematica abordată a fost una de mare actualitate pentru sistemul medical românesc, discutându-se despre:

Rolul vital al spitalului în comunitate;

Impactul economic și social al investițiilor în sănătate;

Programe de sănătate pentru comunitate;

Parteneriatul local și regional pentru sănătate.

 

În cadrul întâlnirii, Dr. Daniel Chelcea a prezentat, alături de Daniela Câmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu și Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu, informații despre dezvoltarea serviciilor de sănătate din județul Sibiu:

Investițiile ample în infrastructura actualului spital județean;

Proiectul noului spital județean;

Digitalizarea dosarului medical.

„Mulțumim organizatorilor pentru invitație, evenimentul fiind o excelentă oportunitate de a dezbate situația sistemului medical românesc, de a găsi cele mai bune soluții pentru dezvoltarea acestuia, având în centrul preocupărilor spitalul, ca spațiu esențial al comunității din care cu toții facem parte” a declarat managerul SCJU Sibiu – Dr. Daniel Chelcea.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*