Maratonul Internațional Sibiu 2017 a fost câștigat de un român intrat în Cartea Recordurilor

Raphael Igrisianu, deţinătorul recordului mondial de alergat cu mingea de baschet timp de trei ore la maraton, a câştigat sâmbătă, Maratonul Internaţional Sibiu, alergând cei 42 de kilometri în două ore şi 52 de minute, potrivit organizatorilor.

„Vă mulţumesc, Sibiu! Foarte grea cursa, au fost 42 de kilometri infernali. Acum o lună am făcut un record mondial, am alergat în Germania, cu mingea de baschet, în trei ore 42 de kilometri. Sunt foarte bucuros că am putut alerga acum, la Sibiu”, a declarat Raphael Igrisianu, după ce a ajuns la finalul cursei de ieri. Deşi are hernie, Raphael Igrisianu, născut în Sibiu şi stabilit de 20 de ani în Germania, a reuşit performanţa să câştige cursa continentală a Maratonului Internaţional Sibiu. Practic, la acest maraton au luat startul 3.200 de oameni din ţară şi străinătate, care susţin cauze sociale. Raphael Igrisianu a alergat până acum la peste 60 de maratoane internaţionale, fiind unul din cei mai cunoscuţi maratonişti români. Raphael a alergat pentru a susţine un proiect cultural, care îşi propune educaţia prin muzică a copiilor, relatează Agerpres.

Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, s-a declarat mândră de echipa instituției, alături de care a alergat pentru a promova un proiect al Spitalului de Psihiatrie.

Și viceprimarul Răzvan Pop s-a numărat printre concurenți. El a susținut Spitalul de Pediatrie din Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*