Marea deschidere a Zilelor Muzicale Româno-Americane azi la 21.00, pe scena grandioasă din Piața Mare

Din Timișoara, orașul care a preluat ștafeta Capitalei Culturale Europene de la Sibiu, “veteranii” cunoscuți sub numele de Old Dixieland Band ne vor delecta cu lucrări muzicale inspirate din tradiția sudului Statelor Unite, pe Esplanada Filarmonicii, joi, 7 iulie, orele 19.00.

Trupa este formată din: Dorin Cuibariu – clarinet, Gabi Bokor – trompetă, Emanuel Sărăcuți – trombon, Florin Lupulescu – contrabas, Sorin Petrescu – pian, Doru Roman – tobe.

Marea deschidere a Zilelor Muzicale Româno-Americane va avea loc joi, 7 iulie, de la orele 21.00, pe scena grandioasă din Piața Mare.

Ansamblul Percutissimo a pregătit o călătorie incitantă pe tărâmurile îndepărtate ale Americii de Nord și de Sud, cu lucrări de S. Reich, A. Gomez, R. Filz, R. Peck, M. Schmitt, V. Firth, M. Moleiro, J. Cage, J.A. Montero, M. Rife, J.A. Montero, P. Long, A. Keown.

Încă de la înființare, în 2001, ansamblul „Percutissimo” al Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, condus de Doru Roman, s-a bucurat de un real succes de scenă atât în țară, cât și în străinătate, primind aprecieri din partea publicului și a specialiștilor percuționiști.

Componența actuală a ansamblului este: Doru Roman, Sorina Savii, Mădălin Duță, Grigore Teodorescu, Bogdan Buică, Sergiu Cătană, Amelia Trifu, Patrick Cojerean.

În primele trei zile ale festivalului, cei opt percuționiști au anunțat Zilele Muzicale Româno-Americane prin recitalurile Sibiu Music Stops în spații neconvenționale. De această dată, publicul este invitat să-i cunoască în formulă completă și să-i asculte în inima orașului!

Este pentru prima dată în istoria de 19 ani a acestor concerte estivale când festivalul simfonic are și o componentă gastronomică: Sibiutiful completează atmosfera de festival în Piața Mare, oferind publicului posibilitatea de a se relaxa într-un cadru încântător pentru toate simțurile.

Accesul publicului la evenimente este liber în limita locurilor disponibile.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*