Maria Greavu, un primar care a reușit performanțe excepționale! (CP)

Lucrări ample, pe fonduri externe, în satul Armeni. Toate satele componente ale comunei Loamneș sunt racordate la rețelele de apă și gaz, dispensarele medicale rivalizează cu cabinetele medicale moderne din Sibiu, remiza de pompieri este dotată cu utilaje moderne de intervenție rapidă, iluminatul stradal este modernizat, căminele culturale sunt renovate.

 

Toate școlile din comună sunt modernizate și dotate cu table inteligente, Loamneș fiind prima comună din județ ale cărei școli au beneficiat de astfel de dotări. Copiii și tinerii din Loamneș au un teren de sport sintetic multifuncțional, unde se pot desfășura meciuri de fotbal, handbal, baschet sau tenis. Primăria a sprijinit întotdeauna bisericile, asigurând fonduri necesare pentru reparații și renovări.

Toate străzile din comună sunt asfaltate, cu excepția celor din satul Armeni, unde se lucrează în ritm alert, la drumuri, rigole și trotuare, astfel că, în cursul acestui an, și această localitate va avea străzile asfaltate.

”Pentru realizarea investiției Modernizare Străzi în Localitatea Armeni, în valoare totală de 14.446.957,16 lei plus TVA, comuna Loamneș o obținut o finanțare de 10.500.000 lei prin Programul Anghel Saligni, fiind deja decontată  și o primă plată, în valoare de 253.334,70 lei”, precizează Maria Greavu, primarul comunei Loamneș.

„Doamna Greavu este printre puținii primari care au derulat campanii de împădurire, reușind să împădurească o suprafață de peste 140 de hectare, împreună cu Direcția Silvică. Felicitări doamnei primar Maria Greavu și echipei dânsei pentru tot ce au realizat! Loamneș este o comună greu de administrat pentru că are șase sate, situate la distanțe mari, iar veniturile Primăriei sunt modeste. Majoritatea lucrărilor au fost realizate prin atragerea de fonduri europene și guvernamentale”, punctează deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*