Masă de Paște organizată pentru refugiații ucraineni din Mediaș

Primăria Municipiului Mediaș a organizat în cea de-a treia zi a Sărbătorii Pascale o masă festivă pentru cele peste 150 de persoane refugiate din Ucraina și stabilite în momentul de față în municipiul nostru. 

Pe lângă mâncarea tradițional românească pregătită special cu ocazia acestei sărbători, ucrainenii s-au bucurat și de un program artistic deosebit, dedicat tuturor categoriilor de vârstă. Astfel, cei mai mici dintre invitații ucraineni au avut parte de numeroase surprize dulci, pictură pe față, dar și concursuri specifice vârstei lor.

Din dorința de a-i face pe refugiații ucraineni să simtă mai bine spiritul sărbătorilor, pentru ei au fost pregătite momente artistice cu muzică specifică țării din care provin.

În semn de recunoștință pentru ajutorul oferit de la izbucnirea conflictului armat, la întâlnire au fost invitați și medieșenii care s-au implicat în mod direct în sprijinirea refugiaților ucraineni, oferindu-le acestora cazare, masă, dar și cursuri de limbă română.

 

„Ne-am adunat astăzi în jur de 160 de persoane, ucraineni, din care 48 de copii și restul adulți. Sperăm să le placă aici și să se simtă bine în compania noastră. Pe această cale mulțumesc administrației locale și domnului primar. Le urăm bun venit și distracție plăcută, tuturor“, a declarat dl Radu Morăraș.

„Ne bucurăm enorm că am avut oportunitatea de a ne întâlni cu comunitatea ucraineană din Mediaș. Până acum două luni, am fost doar câțiva oameni care vorbeam limba ucraineană, dar acum, cu această ocazie mai puțin plăcută, suntem aproape 200 de oameni. În primul rând, aș dori să mulțumesc tuturor românilor care s-au implicat în primirea și acordarea de ajutor familiilor ucrainene venite în România, celor care i-au primit cu brațele deschise. Mulțumesc autorităților locale și naționale, care au ajutat copiii să se înscrie la școli, să meargă la activități extrașcolare, la diverse cercuri și secții sportive, care ne ajută zi de zi cu mâncare, cu chestiuni organizatorice. Sperăm din suflet să se termine cât mai repede acest lucru, dar ne bucurăm că astăzi am putut, cu ocazia sărbătorilor, să ne întâlnim și să uităm pentru scurt timp de acest război care se petrece în Ucraina“, a declarat Julia Batioha, o ucraineancă stabilită de 10 ani în România și care locuiește de 6 ani în municipiul Mediaș.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*