Măsuri Tursib în perioada stării de alertă

Transportul public este modalitatea principală de mişcare în cadrul unei comunităţi, fiind esenţial în orice moment, dar cu atât mai mult în momente de criză. Prin urmare, în această perioadă, Tursib îşi concentrează eforturile atât în privinţa asigurării serviciilor de transport public în bune condiţii, cât şi la protejarea călătorilor şi a propriului personal în condiţiile pandemiei de coronavirus.

Măsurile introduse la începutul crizei şi în privinţa creşterii gradului de siguranţă şi de igienă în mijloacele de transport au fost păstrate, adăugându-se la ele, altele noi, transmite compania.

Printre aceste măsuri se află: igienizarea şi dezinfectarea zilnică (chiar şi de mai multe ori pe zi) a fiecărui autobuz care intră pe traseu; dotarea propriilor angajaţi cu mănuşi, măşti de protecţie, viziere şi soluţii de dezinfectare a suprafeţelor şi a mâinilor; afişarea pe monitoarele din autobuze a unor mesaje de interes public prin intermediul cărora aducem la cunoştinţa publicului regulile de bază prin care se pot proteja pe ei înşişi şi pe cei din jur.

„Vă reamintim că, în conformitate cu prevederile legale, în interiorul autobuzului, toţi călătorii sunt obligaţi să poarte măşti de protecţie. Accesul în toate autobuzele se face pe uşa din faţă, iar coborârea din autobuz se va face pe celelalte uşi. Autobuzele au fost dotate de asemenea cu dozatoare cu substanţe dezinfectante pe care călătorii sunt invitaţi să le utilizeze pentru a se proteja. Pentru a ne asigura de faptul că aceste cerinţe sunt respectate, s-au constituit echipe mixte de control, formate din inspectori de trafic Tursib şi reprezentanţi ai Poliţiei Locale, care sancţionează persoanele depistate în autobuze fără măşti de protecţie”, se arată într-un comunicat al Tursib.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*