Medalie din Austria

 

Episcopul emerit Christoph Klein va primi astăzi, cu ocazia zilei sale de naştere, Crucea de Onoare a Republicii Austria Clasa I, chiar din mâna ambasadorului dr. Michael Schwarzinger. Ceremonia solemnă va avea loc de la ora 12, în Casa Episcopală din Sibiu. Această distincție a fost acordată de către președintele Austriei, la propunerea Guvernului. Această înaltă distincție vrea să evidențieze meritele deosebite ale episcopului Klein în conservarea moștenirii bogatei istorii săsești din Transilvania, merite la nivel bisericesc și științifico-teologic, precum și contribuția adusă prin publicații și schimbul academic între Cluj-Napoca, Sibiu și Viena. Importante în oferirea acestei distincţii au fost activitățile didactice ale lui Klein la Universitatea din Viena, unde,  încă din 1990, a primit titlul de doctor Honoris Causa. La ceremonie este așteptată o delegație a Bisericii Evanghelice din Austria, sub conducerea Hon.-Prof. Dr. Michael Buenker. De asemenea, s-au anunțat deputatul Forumului German, Ovidiu Ganț, președintele FDGR Klaus Johannis, președintele de onoare al FDGR, prof. dr. h. c. Paul Philippi, episcopul Bisericii Evangelice din România, Reinhart Guib, prof. univ. dr. Paul Juergen Porr, inspectorul şcolar general adjunct Christine Manta Klemens şi consulul general al Germaniei, Thomas Gerlach. (M. L.)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*