Mesaj EXCLUSIV de la Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene a PSD. Sibiul împlinește luni 830 de ani

La 20 decembrie se împlinesc 830 de ani de atestare documentară a orașului Sibiu. Peste 8 secole de istorie, în timpul cărora Sibiul a trecut prin multe, de la războaie, la epidemii, incendii sau cutremure.

În mesajul său adresat sibienilor, deputatul Bogdan Trif evocă buna armonie în care au trăit sibienii, indiferent de etnie sau apartenență religioasă. El spune că respectul pentru cultura, tradițiile și obiceiurile concitadinilor este secretul armoniei din Sibiu.

„Istoria Sibiului a început în urmă cu 830 de ani. În decursul celor peste 800 de veacuri, orașul a cunoscut mari transformări și progrese remarcabile, înregistrând chiar câteva premiere naționale în domenii variate: cultură, tehnologie, sănătate.

Dincolo de performanțele economice ale orașului, Sibiul a fost și este o comunitate emblematică pentru România. Sibienii, indiferent de etnie și apartenență religioasă, au trăit în bună înțelegere. Respectul pentru cultura, tradițiile și obiceiurile concitadinilor este secretul armoniei din Sibiu.

Avem un oraș cu o istorie bogată, cu o moștenire culturală și arhitecturală de excepție, pe care suntem datori să o păstrăm și să o valorizăm.

La fel ca fiecare dintre dumneavoastră, sunt mândru că sunt sibian!

La mulți ani, Sibiu! La mulți ani, dragi sibieni!”

Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*