Mesaj EXCLUSIV de la Raluca Turcan, liderul județean PNL. Sibiul împlinește luni 830 de ani

În mesajul adresat sibienilor prin intermediul ziarului Mesagerul de Sibiu, deputatul PNL Raluca Turcan, președintele Organizației Județene a PNL face referire la generațiile de sibieni, începând cu primii coloniști care au poposit pe aceste meleaguri, care și-au pus amprenta rând pe rând, în istoria Sibiului, iar prin Sibiu în istoria întregii țări și chiar a Europei.

„Se împlinesc 830 de ani de când știm că acest oraș viețuiește pe malurile Cibinului. De la primii coloniști, generațiile de sibieni și-au pus rând pe rând amprenta în istorie – nu doar în cea a Sibiului, ci și în a întregii țări și, de ce nu, a Europei. Sibiul merită toată dragostea și grija pe care trebuie să o avem pentru casa noastră, iar istoria sa ne îndeamnă să îi onorăm în continuare succesul. Noi, toți sibienii zilelor prezente, avem această îndatorire prin felul în care ne ducem la bun sfârșit munca de zi cu zi și, mai ales, prin ceea ce facem pentru oraș și pentru comunitate. Mă bucură că sibienii nu au uitat niciodată de unde au plecat, că nu au uitat niciodată să își arate gratitudinea și că aceste lucruri se reflectă în tot ceea ce Sibiul reprezintă astăzi pentru comunitatea locală și pentru România.”

Raluca Turcan

Deputat PNL de Sibiu, Președinta Organizației Județene PNL Sibiu

Prima menţiune documentară referitoare la ţinuturile sibiene datează din 20 decembrie 1191, când Papa Celestin al III-lea confirmă existenţa prepoziturii libere a germanilor din Transilvania, prepozitură care şi-a avut sediul la Sibiu.
Menţionat sub numele de Hermannsdorf, în anul 1321, în a doua jumătate a secolului XIV Sibiul obţine calitatea de civitas, într-un document din 1366 fiind pomenit numele localităţii prima dată sub forma Hermannstadt.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*