Mesajul Danielei Cîmpean cu ocazia Sărbătorilor Pascale

Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, transmite un mesaj cu ocazia Paștelui ortodox.

Daniela Cîmpean: „În aceste zile, gândul ne duce la Isus Hristos de al cărui nume e legată pentru noi Sărbătoarea Paștelui.

Unii Îl simt pe Isus mai mult ca pe un simbol care ne arată că putem construi viitorul ca pe o lume mai bună, în care e loc pentru compasiune, pentru solidaritate și pentru Bine.

Pentru alții, Isus este însăși esența sufletului creștin, sacrificiul său readucând la îndemâna fiecăruia un nou început, o nouă șansă de a recâștiga dreptul la viață, răscumpărat prin sacrificiu.

Pentru toți sunt zile în care oamenii și natura se găsesc într-un timp când reînvierea, începuturile noi sunt posibile și la îndemână.

E o sărbătoare a speranței, a bucuriei de a o lua de la început, împreună, pentru un Bine comun pe care ni-l dorim și pentru care merită să facem efort.

Vă doresc bucurie, sănătate, răbdare și inspirație în așa fel încât să răsplătim sacrificiile făcute atunci sau acum, arătând că merită. Sărbători luminate tuturor!”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*