Mesajul Directorului General al Teatrului Național Radu Stanca, Constantin Chiriac, cu ocazia Zilei Culturii Române

Când se aniversează cultura română, câteva zile se instaurează o solemnitate scorțoasă, plină de cuvinte mari și de ditirambi care nu au nimic de-a face cu ce înseamnă cu adevărat limba românească, cultura românească, care sunt structura, scheletul ființării neamului nostru. Probabil că dacă am avea posibilitatea ca, din când în când, să ne vedem sufletul – dar sufletul care ține de dimensiunea fundamentală a unei nații, care presupune acumulare de spiritualitate, de creativitate, de ingeniozitate, de unicitate – poate am fi surprinși de cât de mult se răsfrânge un proverb care, din păcate, nu ne face cinste: capul plecat sabia nu-l taie.

În concertul planetar al culturilor, în care dialogul creator este motorul de dezvoltare, ar trebui căutate personalitățile care au marcat cu adevărat cultura românească în dialog cu marile culturi ale lumii. Este o datorie a noastră ca ceea ce înseamnă cultura, educația, limba noastră să ne reprezinte cu adevărat, să putem să stăm demni unii în fața celorlalți, în fața celorlalte nații, în fața lui Dumnezeu. Și, nu în ultimul rând, noi cu noi înșine, pentru a înțelege cât de important este să ne respectăm cultura, să ne respectăm obiceiurile, să ne respectăm limba nu numai în momente de sărbătoare, ci zi cu zi.

Este Ziua Culturii Române și se cuvine să facem plecăciune în fața tuturor celor care au contribuit la ceea ce a constituit cultura românească de-a lungul timpului. În același timp, să gândim cu tenacitate, cu încăpățânare ce obiective putem să ne fixăm, pentru ca, într-adevăr, cultura să fie o dimensiune primordială a ceea ce înseamnă existența noastră de zi cu zi. De la emoție, la miracol, la zâmbet, la demnitate, la frumos, la încredere, la speranță, la curaj…

La mulți ani, Domnule Eminescu! La mulți ani tuturor marilor creatori, la mulți ani tuturor celor care, cu zgomot sau în singurătate, în comunitate sau în fața lui Dumnezeu, încercați să mărturisiți frumosul, emoția, să le creați, să le aduceți în fața noastră!

 

Constantin Chiriac,

Director General Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Președinte al Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*