Mesajul lui Iohannis de Paște și Florii: Sunt convins că vom ieși întăriți din această grea încercare | VIDEO

Președintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj românilor care sărbătoresc Paștele sau Floriile în acest sfârșit de săptămână, precizând că împreună ”vom ieși întăriți din această grea încercare”.

”Credincioșilor romano-catolici, reformați, unitarieni și evanghelici le doresc să primească Învierea Domnului cu sănătate, pace sufletească, speranţă și grijă față de semeni! Chiar dacă aceste sfinte sărbători ne găsesc departe de cei pe care i-am dori alături de noi, puterea credinței noastre ne unește sufletește și ne dă speranța că în curând vom putea fi împreună din nou. Vreau să transmit cele mai călduroase urări și credincioșilor care celebrează în această duminică Floriile, sărbătoarea smereniei și a iubirii. Cristos a înviat! Sunt convins că uniți și încrezători vom ieși întăriți din această grea încercare”, a spus șeful statului, referindu-se la epidemia de coronavirus.

Este pentru prima oară în epoca modernă când, din cauza pandemiei, slujbele religioase vor fi oficiate în absența credincioșilor, peste tot în lume. Aceștia vor putea urmări ceremoniile religioase la televizor sau online.

Președintele Iohannis a declarat recent că va petrece Paștele alături de soția sa, Carmen, rugându-se, dar fără a merge la biserică și fără a merge la masă sau a invita pe cineva la masă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*