Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei: 300 de milioane de euro, schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare din România (CP)

Ministerul Economiei a lansat în dezbatere publică Hotărărârea privind instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare. Schema de ajutor de stat propusă are ca scop principal realizarea de investiții în noi activități economice în industria prelucrătoare.

“Este nevoie ca industria de la noi din țară să primească finanțare pentru crearea de noi capacități de producție. Trebuie să creștem competitivitatea produselor românești și să asigurăm, totodată, investitorii că vor fi sprijiniți în a dezvolta această industrie pe teritoriul național, pentru a beneficia la maximum de resursele pe care România le are”, a declarat Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei.

Aplicarea schemei de ajutor de stat se va face în baza acordurilor de finanțare emise de Ministerul Economiei până la data de 31 decembrie 2023, iar plata ajutorului de stat urmează să fie efectuată în perioada 2022-2027, în limita bugetului anual alocat schemei, echivalent în lei al sumei de 150 milioane euro. Bugetul maxim al schemei este echivalentul în lei al sumei de 300 milioane euro, iar numărul maxim estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de 20.

“Prin aplicarea acestei scheme urmărim crearea de noi locuri de muncă, dezvoltarea regională, dar încurajăm, totodată, achiziționarea de tehnologii noi, verzi, prin care putem proteja mult mai bine mediul înconjurător. De asemenea, prin această schemă de ajutor, sprijinim mediul de afaceri prin crearea cadrului pentru o dezvoltare sustenabilă și pentru extinderea lanțurilor valorice din România”, a mai spus Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei.

Printre cheltuielile eligibile se numără investiţiile în active corporale și necorporale legate de demararea unei unităţi noi, extinderea capacităţii unei unităţi existente sau diversificarea producţiei unei unităţi prin produse care nu au fost fabricate anterior în unitate

Proiectul este în consultare publică pe site-ul Ministerului Economiei, iar propunerile și observațiile pot fi transmise pe adresa de e-mail.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*