Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei: „Proiectele despre care vorbeam devin, astăzi, realitate. 300 de milioane de euro sunt la dispoziția industriei prelucrătoare din România, pentru investiții” (CP)

Ministerul Economiei a deschis apelul de depunere a cererilor privind acordurile de finanțare pentru investițiile din industria prelucrătoare.

“Această zi a fost așteptată de toți reprezentanții industriei. Avem disponibile, începând din această săptămână, 300 de milioane de euro, iar toți cei care au proiecte de dezvoltare a industriei prelucrătoare pot aplica pentru acest program. Este pentru prima dată când acest sector primește sprijin de la Ministerul Economiei”, a declarat Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei și președintele PSD Mediaș.

Companiile din acest sector vor putea depune cererile pentru acordul de finanțare a investițiilor în perioada 1 noiembrie – 16 decembrie 2022.

“Schema de ajutor de stat a fost gândită pentru a ajuta companiile din acest sector, în această perioadă extrem de dificilă, să își dezvolte noi linii de producție, dar, totodată, un alt obiectiv este crearea de noi locuri de muncă în zonele mai puțin dezvoltate. Pe de altă parte, este important ca un număr din ce în ce mai mare de companii să își extindă investițiile în țara noastră”, a precizat Mihai Macaveiu.

Schema de ajutor de stat se va aplica în baza acordurilor de finanțare emise de Ministerul Economiei până la data de 31 decembrie 2023, iar plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2022-2027.

Cererile de finanțare, însoțite de documentele aferente conform Ghidului solicitantului, se transmit la registratura Ministerului Economiei, din Calea Victoriei nr. 152, sector 1, București, menționându-se pe plic ”Direcția Politici Industriale și Competitivitate – Serviciul Ajutor de Stat”.

Orice solicitări pentru eventuale clarificări suplimentare referitoare la prevederile acestei scheme de ajutor de stat pot fi transmise la adresa de e-mail: ajutordestat@economie.gov.ro .

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*