Mingea e în terenul Primăriei

Compania Con-A, unul dintre cei mai importanți constructori din Transilvania, a depus o ofertă în cadrul licitației organizate de Primăria Sibiu pentru modernizarea Stadionului Municipal.

Proiectul de modernizare inițiat de către Primăria Sibiu vizează modernizarea obiectivului la un preț estimat la 134 de milioane de lei, la care se adaugă TVA.

Portofoliu impresionant

La licitație au depus oferte două asocieri, cea formată din companii ale Grupului Con-A (Con-A, Con-A Operations și Con-A Productions) și asocierea ACI Cluj și Paconstruct Sibiu. Interesant este faptul că, la această licitație, Con-A se întâlnește, de pe poziții concurente, cu ACI Cluj, unul din foștii săi colaboratori în asocieri formate pentru realizarea altor proiecte, între care s-au numărat Cluj Arena și stadionul „Ion Oblemenco“ din Craiova.

Potrivit documentelor date publicității de către Primăria Sibiu, în judecarea ofertelor depuse va conta în proporție de 70% prețul, 25% va fi alocat celui mai convenabil grafic de execuție al lucrării, iar 5% va conta pentru cea mai convenabilă garanție oferită de constructor.

De-a lungul anilor, Con-A Sibiu s-a dovedit unul dintre cei mai importanți jucători pe piața construcțiilor cu caracter sportiv – stadioane, săli polivalente –, acumulând un portofoliu de lucrări care a fost calculat de experți externi la valoarea de peste 700 de milioane de lei.

Cea mai mare investiție din ultimii 30 de ani

Toamna trecută, Consiliul Local Sibiu a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru cea de-a treia și ultima etapă de modernizare a arenei din Sub Arini. Această fază va fi cea mai amplă și mai costisitoare, după ce în primele două etape municipalitatea a cheltuit „doar“ 13 milioane de lei.

„După ce am ajuns foarte aproape de finalizarea modernizării străzilor din cartierele vechi ale orașului, după ce am înaintat mult cu modernizarea cartierelor de blocuri în care nu s-a investit de când au fost ele construite, după ce am creat câteva spații noi pentru agrement și sport, a venit acum rândul Stadionului Municipal. Este cea mai mare investiție inițiată de Primăria Sibiu în ultimii treizeci de ani și a fost demarată în concordanță cu Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Sibiului. Vom aduce stadionul la standardele UEFA și vom oferi astfel posibilitatea pentru ca la Sibiu să se joace meciuri naționale și europene în cele mai bune condiții“, a promis, la momentul respectiv, primarul Astrid Fodor.

O istorie de referință în construcții

Compania de construcții Con-A are un portofoliu de proiecte remarcabil, în special în domeniul industrial. Colaborează cu companii multinaționale pentru care realizează unități de producție, extinderi, depozite logistice, spații administrative, centre de cercetare, spații comerciale și de retail, birouri, showroom-uri etc. Con-A a realizat la Cluj-Napoca Sala Polivalentă și Cluj Arena.

Sala Polivalentă Cluj-Napoca este cea mai modernă și încăpătoare construcție destinată organizării de evenimente. Construcția realizată de Con-A deține deja un record: este clădirea civilă din România cu cele mai lungi grinzi metalice, cu 73 de metri de deschidere liberă, dimensiuni care mai sunt întâlnite doar la hangarele avioanelor.

În top 10

Compania din Sibiu este, de asemenea, constructorul unor proiecte publice importante în România, cum ar fi Stadionul „Ion Oblemenco“ din Craiova, sediul Bibliotecii Județene ASTRA din Sibiu, terminalul nou al Aeroportului Internațional Sibiu etc. Deși deține în portofoliu câteva proiecte publice de referință, Con-A se remarcă prin colaborările avute cu investitorii din domeniul privat.

Deţinută de omul de afaceri Mircea Bulboacă, Con-A se află în top 10 cele mai puternice companii din domeniul construcţiilor, potrivit unui studiu de specialitate al IBC Focus, organism care monitorizează șantierele active din România și realizează anual topurile celor mai puternice companii de antrepriză generală în domeniul construcțiilor.


Sorin MĂRGHITAȘ

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*