Ministerul Sănătăţii reziliază contractul cu Polisano şi anunţă că va cumpără 120.000 de doze de vaccin hexavalent în regim de urgenţă

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat încetarea contractului cu Polisano şi iniţierea procedurilor pentru a cumpăra, în regim de urgenţă, 120.000 de doze de vaccin hexavalent, pentru imunizarea bebeluşilor.

Ministerul Sănătăţii a notificat, în cursul acestei săptămâni, compania Polisano că va rezilia contractul pentru vaccinul hexavalent cu care sunt imunizaţi bebeluşii. Totodată oficialii anunţă demararea procedurilor pentru achiziţia în regim de urgenţă a 120.000 de doze de vaccin.

,,Contractul cu Polisano se încheie în 15 zile de la data primirii notificării. Acum se pregăteşte achiziţia pe procedură de urgenţă. Noile doze ar putea fi achiziţionate imediat după rezilierea contractului. În momentul acesta e o întârziere mică la grafic, dar nu sunt probleme până când vom lua prin procedură de urgenţă următoarele 120.000 de doze. Dar, ulterior se va face un nou contract cadru, pe mai mulţi ani, prin care noul furnizor se va obliga să asigure o cantitate minimă de doze de vaccin anual. S-a cerut rezilierea din cauza problemelor pe care le are Polisano”, a declarat, pentru Mediafax, Laurenţiu Colintineanu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*