“Minunata Muzică Nouă”, festivalul care crește odată cu Sibiul

Cel mai proaspăt festival al Sibiului ilustrează angajamentul Filarmonicii de Stat Sibiu pentru înnoirea actului cultural, în beneficiul publicului de mâine.

Un număr impresionant de tineri interesați de fenomenul artistic contemporan a asistat la evenimentele celei de-a doua ediții a festivalului “Minunata Muzică Nouă”, în perioada 4-14 noiembrie.

Ca o imaginară mașină a timpului, festivalul i-a provocat pe participanți să-și imagineze cum va arăta viața culturală a Sibiului peste două sau trei decenii. “Muzica nouă este creată pentru generația viitoare. Li se adresează lor și de aceea are succes la copii, pentru că e a lor, nu a noastră. Cum va fi Sibiul peste 30 de ani? Cred că știu cel mai bine tot copiii, pentru că ei îl vor face să fie într-un fel sau altul”, a punctat Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Disponibilitatea publicului tânăr să descopere noi manifestări artistice a fost remarcată și de compozitoarea Diana Gheorghiu. “Un imens segment de public, căruia trebuie să ne adresăm, îl reprezintă copiii, cei ce vor fi publicul din sălile de concert peste 10-15 ani. Copiii au și o curiozitate mult mai mare și o deschidere spre orice fel de artă. Cu ei e foarte ușor să abordezi arta contemporană”, a apreciat Diana Gheorghiu.

O diplomă specială a fost acordată celui mai tânăr participant, Sebastian Sava, care la doar 5 ani a fost nelipsit, alături de tatăl său, de la toate manifestările acestei ediții. “La concerte am observat foarte mulți tineri și chiar copii în sală, extrem de interesați de ceea ce se întâmplă. Copiii reacționează foarte bine la muzica contemporană, ei nu au prejudecățile noastre, de aceea sunt foarte optimistă”, a mărturisit Cristina Uruc, consultant artistic al Filarmonicii de Stat Sibiu.

Conceput sub “umbrela” interdisciplinarității, festivalul a pus accent pe colaborarea cu alte entități culturale precum Teatrul Național “Radu Stanca” Sibiu sau Teatrul de Balet Sibiu, ai căror reprezentanți au fost invitați și în seria de conferințe “Brave New Morning Talks” moderate de muzicologul Cătălina Sava. Partenerii Filarmonicii au prezentat propriile modele de bună practică și au vorbit cu entuziasm despre proiectele viitoare. “Dacă ne referim la Sibiu, cred că vom rămâne la o anumită clasicitate, dar cu siguranță se vor face multe experimente și tinerii care vin din urmă vor avea noi deschideri pentru acestea”, consideră Ramona Palade, coordonator artistic al Teatrului de Balet Sibiu.

Din 4 până în 14 noiembrie, artiști, actori, poeți și muzicieni contemporani din România și din străinătate au sărbătorit împreună artele noi, reconfirmând rolul Sibiului de centru cultural plurivalent. Programul festivalului a propus o expoziție, două concerte simfonice, trei conferințe și trei concerte și recitaluri camerale. În mod deosebit, prietenii muzicii au avut ocazia să urmărească două lucrări în primă audiție absolută, în prezența compozitorilor. Este vorba despre “Aluvión” de Dan Dediu, pe 4 noiembrie, respective „Sinfonietta” de Werner Schulze, pe 11 noiembrie, aceasta din urmă fiind înregistrată profesional pentru un proiect discografic al maestrului Schulze. Posesorii de bilete la concertul din 11 noiembrie au primit cadou câte un CD cu muzică contemporană din partea solistului Sorin Petrescu. Au fost sold-out cele două concerte simfonice, precum și concertul “JAZZT Vivaldi” susținut vineri, 12 noiembrie, de ImpRoWien Ensemble și soprana Rodica Vică.

Dacă restricțiile sanitare nu au permis accesul spectatorilor decât în limita a 30% din capacitatea sălilor și pe baza certificatului verde, tehnologia a venit în ajutor și astfel am putut difuza pe pagina de Facebook a Filarmonicii secvențe video din concerte, interviuri și fotografii, precum și transmisiuni în direct integrale ale conferințelor, ajungând la o audiență online de peste 80.000 de persoane.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*